Aniversări de companie Turism Ultimele stiri

Estimările agenției de turism Paralela 45 pentru 2020: vânzări de 80 milioane de euro

Cu ocazia a 30 de ani de activitate, proprietarul agenției de turism Paralela 45, Alin Burcea, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre principalele realizări ale companiei, dar și despre estimările pentru acest an. Astfel, pentru acest an Burcea estimează un rulaj de 80 milioane de euro, în creştere cu 12-15% față de anul trecut.

Paralela 45, una dintre primele trei agenţii de turism înfiinţate după 1989, a înregistrat, cumulat, în cei 30 de ani de activitate, vânzări de 1 miliard de euro, a estimat Alin Burcea, citat de bursa.ro.

CEO-ul companiei a mai afirmat că estimează că va atinge 5 milioane euro din vânzările online în acest an, segment care reprezintă 7% din total. Totodată, proprietarul Paralela 45, a menţionat că ia în calcul ca agenţia de turism să nu mai participe la ediţia de toamnă a Târgului de Turism organizat de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) la Romexpo şi să organizeze doar un târg online.

De la vacanţele organizate în anii ’90 pe litoral, la Istanbul, în China şi Grecia, portofoliul Paralela 45 a fost extins continuu şi cuprinde în acest an sute de programe de vacanţă şi în plus, 1,8 milioane de turişti au călătorit în 30 de ani prin intermediul agenţiei, a mai spus proprietarul companiei.

Astăzi, cu zboruri charter ori curse regulate, Paralela 45 are în ofertă în 2020 vacanţe în Turcia (Antalya şi Bodrum), Grecia (Chania, Heraklion, Corfu, Rodos, Mykonos), Spania (Costa Blanca, Costa Brava, Costa del Sol, Palma de Mallorca, Tenerife), Italia (Coasta Amalfitană, Ischia, Sardinia, Sicilia, Toscana), Egipt (Sharm el Sheikh şi Hurghada), Cipru de Nord şi de Sud, Portugalia (Cascais şi Estoril), Tunisia, Mauritius, Maldive, Seychelles, Indonezia, Emiratele Arabe Unite.

Potrivit Economica.net, de-a lungul timpului, Burcea a primit oferte pentru compania de turism de la investitori străini, dar le-a respins pe toate, iar acum se află și în fața unei posibile fuziuni cu o agenție specializată în incoming.

Activitatea turoperatorului se desfăşoară acum prin reţeaua de 50 de agenţii proprii şi francize.

Sursa foto

Related posts

KeysFin, despre impactul Brexit asupra economiei românești: Va fi marginal

Papuc Irina

Măști la cel mult 3 lei și 400 de tablete pentru copiii săraci din Oradea

Traian Dan

Piața de produse artizanale conservate, în formare. Cele mai cunoscute branduri

redactia

Seminar în cadrul proiectului european BE-Rural

Ligia Voro

Who will represent Romania at Expo Real 2017?

Ionut Oprea

Aquaparkul Nymphaea, cel mai tare din România şi Europa de est

Traian Dan

Foodpanda trece Carpații cu magazinele proprii. Trei unități în Ardeal

Nora Dumitrescu

Constructorii clujeni de la ACI, investiție de 12 mil. euro într-un ansamblu rezidenţial cu 170 de apartamente

Stefana Muresan

Dacia Plant a lansat un nou produs românesc de igienizare a mâinilor. Capacitatea de producție: 55.000 de flacoane pe lună

Ion Surdu

Dacia a demarat la uzina de la Mioveni cea mai mare extindere din ultimii 15 ani. Capacitatea anuală va depăși 400.000 de mașini

redactia

CJ Cluj: Licitație de peste 13 mil. lei pentru restaurarea castelului Bánffy din Răscruci

redactia

Produse 100% românești au ajuns în Qatar la unul dintre cele mai mari târguri agricole din lume

Stefana Muresan

Autorizatie de construire pentru centura de sud a Florestiului

Stefana Muresan

Ion Sterian, numit director general al Transgaz; Marius Vasile Lupean, director economic

Stefana Muresan

Promovare la nivel naţional şi internaţional: Timişoara şi Timişul sunt destinaţia turistică a anului 2021

Robert Bloancă

Cosmopolis ajunge la 4.100 de locuințe finalizate și peste 10.000 de locuitori după investiții cumulate de peste 350 de milioane de euro

Papuc Irina

Industry Leaders Party & Networking în 18 decembrie la Chios Social Lounge, Cluj-Napoca

A. I.

Brașovenii de la Sika vor să îi preia pe covăsnenii de la Arcon

Stefana Muresan

O clădire modulară cu dotări de ultimă generație, ridicată la Sibiu: Școală de Design Thinking și Markerspace

Papuc Irina

CBRE îl atrage în echipa sa pe Muler Onofrei, un expert cu peste 18 ani de activitate în real estate

Ion Surdu

Asocierea RailWorks va moderniza 22,3 km. de cale ferată între Ilteu și Gurasada, contract în valoare de 1,5 miliarde de lei

Stefana Muresan

Cristina Ienciu-Dragoș, primul Country Coordinator INSOL Europe în România

Ligia Voro

Taxă pentru turiştii care vizitează Clujulul, pentru promovarea orașului

redactia

Elite în business. Județul Mureș. Ranking 8: Oprea Avicom și Puiul de Crăiești. Succesul construit pas cu pas

Transilvania Business

Leave a Comment