Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Top managementul Draxlmaier s-a întâlnit cu ambasadorul Germaniei

Reprezentanți ai top managementului Draxlmaier din România și din Germania au participat la evenimentul “Building bridges based on trust”, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK).

Evenimentul de la Palatul Parlamentului a fost prilej de întâlnire a 800 de reprezentanți ai companiilor germane cu investiții în România. La baza discursurilor invitaților de pe scenă s-au aflat colaborarea și susținerea reciprocă în vederea construirii unei comunități prospere.

La reuniune a fost prezent Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei în România, care a vizitat standul Draxlmaier și a discutat cu managerii prezenți. Compania germană, este unul dintre cei mai mari angajatori din industria auto din România, a construit prima fabrică în România în 1993, la Pitești, unde produce sisteme de bord.

A urmat înființarea fabricilor de sisteme electrice din Satu Mare și Timișoara, în 1999. Ulterior a fost construită o fabrică în Timișoara care cuprinde activități de producție a sistemelor electrice și de producție a echipamentelor de testare a componentelor și sistemelor auto.

În 2003 activitatea s-a extins la Hunedoara pentru  producția de sisteme electrice și componente electrice și la Brașov, în Codlea, unde se dezvoltă sisteme de interior: borduri, uși și console centrale. Draxlmaier Group este o afacere de familie cu activitate la nivel global în segmentul automobilelor premium. Acesta elaborează și produce sisteme de cablaje și componente electrice sau electronice, precum și de interior.

În calitate de partener al producătorilor de automobile Audi, BMW, Jaguar, Land Rover, Maserati, Mercedes-Benz, MINI, Porsche și Volkswagen grupul dezvoltă și fabrică sisteme complexe de cablaje, componente electrice și electronice centrale, interioare și sisteme de baterii pentru electromobilitate. Realizăm

Draxlmaier este în top 100 furnizori de componente auto din lume, operând în 60 de locații din peste 20 de țări. Fondat în Germania în 1958, grupul are  70.000 de angajați. În 2018, compania a avut afaceri de 4,6 miliarde de euro.

 

 

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Femeile care lucrează în UE câștigă în medie cu 16% mai puțin decât bărbații. România are cea mai mică diferență

Articolul următor

Telekom Romania anunță că e nevoită să majoreze o parte din tarife: de la 1 martie

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share