Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

În 2020, fermierii campioni pariază tot pe hibrizii de porumb Pioneer®

„Suntem la început de an, pentru mulți este momentul bilanțurilor și al socotelilor, iar pentru noi, compania Corteva Agriscience, este momentul să observăm care sunt preferințele fermierilor în ceea ce privește hibrizii pe care îi aleg pentru propriile ferme. Mulți dintre ei și-au comandat deja sămânța pentru acest sezon, iar ceea ce ne bucură cel mai mult este faptul că fermierii campioni, adică acei agricultori care obțin cele mai bune rezultate din zona lor și care împărtășesc și altora rețeta succesului, rămân alături de noi, aleg hibrizii care s-au pretat în fermă, dar comandă și hibrizi noi, de la care au mari așteptări, iar noi aducem în piață doar astfel de produse. Facem tot ceea ce ține de noi pentru a susține performanța, iar atunci când fermierii obțin producții ridicate ni se confirmă faptul că suntem pe drumul cel bun, deci trebuie să colaborăm împreună pentru a crește agricultura României și a avea producții din ce în ce mai ridicate” – Maria Cîrjă, Marketing Manager România & Republica Moldova.

 

În județul Bihor unul dintre fermierii campioni care a ales și pentru acest an hibrizii de porumb Pioneer® este domnul Nagy Attila, care lucrează o suprafață de 1.500 ha. Hibridul care în 2019 i-a oferit cea mai mare producție a fost P0725 – 15.200 kg/ha, motiv pentru care și în 2020 îl va semăna în propria fermă. Hibridul P0725 este unul tardiv, face parte din grupa de maturitate FAO 520 și este recomandat pentru siloz. Mai mult decât atât, a comandat deja și hibrizii P0216  – un hibrid semitardiv, FAO 450, care pierde foarte repede apa la maturitate și este destinat fermierilor care aplică o tehnologie potrivită, de vârf. P0217 – FAO 420, este un hibrid nou care oferă o foarte bună stabilitate a producțiilor și are o foarte bună toleranță la secetă.

 

Unele dintre cele mai mari producții pe care le obțin fermierii cu hibrizii Pioneer® sunt înregistrate în județul Brăila. Una dintre societățile care an de an are cele mai bune rezultate este Isavlan Agro, astfel că anul trecut fermierul Iulian Văsii a înregistrat o producție de 15.000 kg/ha cu hibridul P0937. În această primăvară, agricultorul va semăna hibrizi Pioneer® pe o suprafață de 170 ha, dintre care 100 ha vor fi semănate cu hibridul P0937 și 70 ha cu hibridul P9911.

Hibridul P0937 – FAO 540 este unul dintre cei mai productivi hibrizi din România, are o foarte bună toleranță la Helmintosporioza și tăciunele zburător și are o greutate hectolitrică a boabelor excelentă.

Un alt județ care intră în topul producțiilor la porumb este județul Călărași. Aici, hibrizii Pioneer® oferă satisfacții agricultorilor în fiecare campanie, de cele mai multe ori aceștia înregistrând producții tot mai mari de la un an la celălalt.

Fermierul campion Valentin Orneață lucrează o suprafață de peste 4.000 ha și an de an seamănă mai mulți hibrizi din portofoliul Corteva Agriscience. În 2019, P9911 i-a asigurat o producție de 12.650 ha, motiv pentru care și în acest an a comandat deja acest hibrid pentru o suprafață de 500 ha.

Un alt mare fermier din județul Călărași este domnul Alexandru Chiriță, care lucrează aproximativ 2.800 ha, iar anul trecut a devenit fermier campion cu hibridul P9978 – 12.350 kg/ha. În acest an a ales din nou performanța, deci a ales să semene hibrizii Pioneer® P9978 –288 ha, P9757 – 120 ha, P0217 – 36 ha și P0943 – 36 ha.

P0943 este unul dintre noii hibrizi din portofoliul companiei, face parte din grupa FAO 490, are o toleranță ridicată la secetă și prezintă caracterul stay green.

 

Când ne referim la agricultura din județul Ialomița, ne referim și la producții ridicate an de an în fermele agricultorilor care mizează pe hibrizi de top și tehnologii performante. Unul dintre marii fermieri din această zonă este domnul Ionuț Gheorghe, care lucrează  3.300 ha și în acest an ales 3 hibrizi Pioneer®: P9911 – 250 ha, P0943 – 100 ha și un nou hibrid pentru morărit  P9590 – 70 ha. Acesta din urmă este cel mai bun hibrid pentru mălai din piață atunci când ne referim la raportul productivitate/calitate. Este sticlos, are o foarte bună stabilitate la secetă și arșiță și pierde foarte bine apa după apariția punctului negru.

Și tânărul fermier, Cosmin Iancu, din județul Ilfov va semăna în acest an hibrizii Pioneer®. Acesta lucrează 1.100 ha, porumb va avea pe 360 ha, suprafață ce va fi însămânțată exclusiv cu hibrizii Pioneer® P0217- 150 ha, P9415 – 110 ha și P9978 – 100ha. Unul dintre principalele motive pentru care an de an alege să semene hibrizii Pioneer® este stabilitatea pe care a oferă, însă a menționat faptul că fără a aplica tehnologia corectă, nu poți face performanță, motiv pentru care aplică culturii de porumb cele mai bune produse.

Hibridul P9415 FAO 340, pe care l-a ales pentru 110 ha, face parte din grupa Optimum® AQUAmax®, se seamănă timpuriu și prezintă o foarte bună toleranță la secetă și arșiță.  P9978 este un hibrid care se seamănă în general în sudul țării, este stabil și rezistent la secetă și foarte productiv în condiții bune de cultură.

În centrul țării, județul Mureș, cel mai apreciat hibrid este P0023. Nu întâmplător, ci pentru că oferă an de an producții mult peste așteptările fermierilor, chiar și în condiții dificile de cultură. Unul dintre fermierii cu experiență din această regiune este domnul Ioan Vereș. Dumnealui a obținut anul trecut 16.600 kg/ha cu acest hibrid, însă nu acesta a fost recordul din ferma sa. Cu P0023, au fost ani în care producția a depășit 20 t/ha. Așadar, P0023 este și în 2020 hibridul etalon pentru județul Mureș.

Una dintre cele mai performante societăți agricole din județul Neamț, dar și din țară este cu siguranță TCE 3 Brazi, iar hibrizii de porumb Pioneer® înregistrează aici printre cele mai bune rezultate. În acest an, echipa de specialiștii de aici, în frunte cu domnul Vasile Iacob (foto deschidere), a ales să semene pe 2.000 ha hibrizi din portofoliul Corteva Agriscience. Principalii hibrizi ce vor fi semănați anul acesta pe câte 300 ha sunt: P9989, P9903, P9241, P9757, însă nu vor lipsi de pe câmpurile din Neamț nici hibrizii P9610 sau P8834.

În județul Teleorman, fermierul campion Dan Cristinel alege să semene în fiecare an mai mulți hibrizi Pioneer®. În 2019, hibrizii care i-au oferit cele mai ridicate producții au fost P0217 – 13.254 kg/ha, P0216 – 12.425, P0023 – 12.000 kg/ha și P0412 – 11940 kg/ha. Astfel că, pentru campania de semănat din acest an a comandat deja hibrizi din portofoliul Corteva Agriscience pentru mai mult de 300 ha. Cea mai mare suprafață o va însămânța cu hibridul P0216 – 100 ha, apoi câte 60 ha cu hibrizii P9911, P0412, și nu în cele din urmă a  ales și hibrizii P0023 – FAO 400, P0268 – FAO 420 și P0412 – FAO 480.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

1000 de participanți și 3000 de ore petrecute în programele educaționale Schaeffler România

Articolul următor

Cât au cheltuit românii cu Revolut în 2019

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share