Primăria Timişoara vrea să dea 140 de milioane de lei pentru cel mai important proiect de infrastructură al oraşului
Pe vreme de pandemie de coronavirus, cu un buget „lejer”, Primăria Timişoara se pregăteşte să lanseze ceea ce ar trebui să fie cel mai mare proiect investiţional din zona infrastructurii din oraş. Patruzeci de milioane de lei este dispusă să dea Primăria Timişoara pentru reabilitarea străzii Gării şi introducerea unei linii de tramvai pe aceasta. Investiţia vine în completarea unui alt proiect care va deveni realitate odată, cel al pasajului Solventul. Pentru acesta, suma oferită este de 24 de milioane. Nu e nicio problemă dacă nu vor fi bani, important este ca licitaţia să fie lansată, spun cei din administraţie.
Pasajul Solventul va oferi o nouă legătură între zonele de sud şi de nord ale oraşului, una extrem de necesară, posibilităţile de a trece între cele două jumătăţi fiind extrem de puţine, oraşul fiind tăiat în două de o cale ferată. Acum noul pasaj,construit în zona unde s-a aflat fosta fabrică omonimă, va trabersa pe sub mai multe linii din Triajul din Timişoara.
Dosarul acestui proiect a apărut şi pe SEAP. Suma alocată este de 96,7 milioane de lei, iar durata de execuţie de 26 de luni. Conform documentației, „se va realiza un pasaj care va cupinde linii de tramvai, se va moderniza întreaga tramă stradală, inclusiv rețelele edilitare stradale, subterane și supraterane, se vor amenaja trotuare și piste pentru biciclete, zone verzi, aducându-se astfel o contribuție substantială la reducerea emisiilor de poluanți în atmosferă, reducerea prafului, a nivelului de zgomot și implicit la creșterea confortului și siguranței circulației. Servicile și respectiv lucrările supuse prezenței documnetatii sunt: 726,00 m – străzi modernizate, – 87,09 m – Lungime pasaj inferior, – 259,00 m – Lungime rampe, – 424,00 m – cale de rulare dublă tramvai, – 1 sens giratoriu, – 1355,00 m – piste bicicliști, – 1877,00 m – trotuare, – 5534,00 mp- spații verzi amenajate”.
Prin noul pasaj ar urma să fie realizate minim patru benzi de circulaţie, dar şi linia de tramvai şi piste de biciclete. Pasajul va asigura o nouă legătură între cele două părţi ale Timişoarei, din zona Blaşcovici spre Gara de Nord şi Dâmboviţa.
Planuri mari primăria are şi porneşte nenumărate licitaţii în acest sens. Ultima la rând este cea pentru introducerea tramvaiului şi reabilitarea de pe strada Gării. Aceasta ar urma să asigure o legătură modenă între ceea ce va fi odată pasajul Solventul şi Gara de Nord.
Proiectul pentru stabilirea firmei care se va ocupa de proiectarea şi execuţia reabilitării acestei străzi, cu lungimea mai mare de un kilometru, a fost publicat, de asemenea, pe SEAP.
„Prin prezentul contract vor fi realizate următoarele activitati: contrucția liniei cale de tramvai și a întregului ansamblu rutier, cu trama stradală realizată în varianta de 2 benzi pe sens, incluzând calea de rulare a tramvaiului care va fi carosabilă, amenajarea de trotuare, piste pentru biciclete și de zone verzi, aducându-se astfel o contribuție substanțială la reducerea emisiilor de poluanți în atmosferă, reducerea prafului, a nivelului de zgomot și implicit la creșterea confortului şi siguranţei circulaţiei. Serviciile si respectiv lucrarile care fac obiectul prezentei proceduri consta in realizarea a: 1,4 km; linie cale dublă de tramvai, 1,4 km; – Lungime traseu: • 14.000 mp – Suprafață carosabilă • 37 – Locuri de parcare • 4.300 mp- Suprafață trotuare/piste bicicliști • 6 buc – Număr peroane • 3 buc -;Număr stații de tramvai • 67 buc -arbori tăiați • 99 buc – arbori plantaţi”, se spune în enunţul licitaţiei.
Valoarea estimată a lucrării este de 39.337.020 lei, fără TVA, cu o durată totală de execuție de 22 de luni, din care patru luni proiectare și 18 luni execuție.
Întrebat în urmă cu câteva săptămâni din ce va finanţa primăria asemenea lucrări scumpe, actualul primar spunea că important este ca licitaţiile să fie lansate şi constructorul stabilit, iar, la nevoie, se poate invoca starea de necesitate pentru amânarea demarării lucrărilor.