Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Crama Fort Silvan se extinde pe banii Europei

Omul de afaceri Attila Szoboszlai, care deține Crama Fort Silvan și Pensiunea Kemsilvanum, din comuna sălăjeană Camăr, a atras fonduri europene de 700.000 de euro pentru realizarea a două obiective importante în zonă.

Cu banii de la UE, afacerea cu vin de la Camăr se va moderniza. Astfel, Crama Fort Silvan se va extinde, iar capacitatea de producție va fi mărită, conform Sălajul Liber. Totodată, lângă pensiunea de la Camăr au început deja lucrările de construire a celui mai modern centru spa din județul Sălaj.

De anul viitor, turiștii care ajung la Camăr se vor putea bucura de diferite facilități, printre care centrul spa, plimbări cu trăsura prin vie, mâncare tradițională sau degustat de vin în cramă. Casa de vinuri Fort Silvan 47, al cărei proprietar este familia Szoboszlai, și-a așternut plantațiile viticole pe pantele satului Camăr de la poalele Măgurii Șimleului, învecinată cu pădurea.

Suprafața cultivată cu soiuri clasice – Fetească Regală, Riesling Italian, Muscat Ottonel, Traminer, Merlot, Pinot Noir, Fetească Neagră, Cadarcă se întinde pe 33,5 ha de vie nouă. Pensiunea organizează pentru grupuri programe de plimbări pe jos sau cu trăsura, prin vie și pădure, partide de vânătoare și de pescuit, plimbări cu bicicleta, fript de slănină în vie, mâncare tradițională la ceaun.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

REHAU, investiție de 10 milioane de euro la Sibiu

Articolul următor

Fermierii pot obține credite pentru capital de lucru cu adeverințe de la APIA

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share