Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Parcul Etnografic din Hoia se extinde cu 12 milioane euro

Extinderea cu 30 ha a Parcului Etnografic Romulus Vuia (PERV) din Cluj-Napoca se va realiza printr-o investiție de 12 milioane de euro.



Consiliul Județean (CJ) Cluj a finalizat documentația de urbanism necesară emiterii autorizației de construire pentru proiectul care vizează revitalizarea și extinderea PERV. „Așteptăm să primim ultimele avize de la Comisia de Monumente și Inspectoratul pentru Situații de Urgență, astfel încât să reușim transmiterea întregii documentații de autorizare Primăriei Cluj-Napoca.

Suntem încrezători că până la începutul lunii septembrie, după finalizarea proiectului tehnic, să putem lansa de facto licitația de execuție a acestui important proiect de extindere”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj. Proiectul de revitalizare a primului muzeu etnografic în aer liber din România este rezultatul concursului internațional de soluții inițiat de forul județean, demers care a urmărit găsirea celor mai bune idei de valorificare a patrimoniului cultural muzeal.

Contractul de proiectare tehnică a fost atribuit unei firme de arhitectură clujene, care a convins juriul cu o soluție inovatoare, capabilă să transforme PERV într-un obiectiv extrem de atractiv pentru desfășurarea de activități culturale, evenimente, expoziții, târguri și festivaluri tradiționale, dar și pentru vizite în familie și pentru iubitorii activităților în aer liber.

Printre obiectivele de investiții care se vor realiza aici se numără un centru de vizitatori, un sat de vacanță compus din case în stil tradițional și ateliere de meșteșuguri, respectiv un centru administrativ. Cu acest prilej, va fi amenajată Pădurea-Parc Hoia, prima etapă a proiectului fiind finalizată odată cu amenajarea pajiștii estice și plantarea primilor copaci din cei 1.200 prevăzuți. Tot aici vor fi amenajate promenade, un bike-park, un parc canin, locuri de joacă pentru copii.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Județele Alba, Bihor și Cluj au încheiat un parteneriat pentru Munții Apuseni

Articolul următor

Zona Huta va avea traseu turistic de 10 kilometri

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

KINDER EXPO în Timișoara

KINDER EXPO, târg dedicat femeilor însărcinate, bebelușilor și copiilor , va avea loc în Timișoara, între 23 și…
Citeste mai mult

Radiator Design Show 2025 by ESENZIO

ESENZIO vă invită la cea de-a doua ediție a Radiator Design Show, un eveniment exclusivist dedicat designului și…
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
CNIPT
Citeste mai mult

Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
Educație
Citeste mai mult

KINDER EXPO în Timișoara

KINDER EXPO, târg dedicat femeilor însărcinate, bebelușilor și copiilor , va avea loc în Timișoara, între 23 și…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share