Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

ATP Bus e-UpCity, primul autobuz electric românesc, se testează la Turda

ATP Trucks Automobile, compania românească producătoare de autovehicule de transport rutier și persoane, înscrie în a cincea sesiune de prezentare autobuzul electric ATP Bus e-UpCity, la cererea companiei Transport Urban Public din Turda. Produsul ATP Bus a fost lansat oficial pe piața din România în data de 13 mai a acestui an.

Cu o activitate de peste 25 de ani în domeniul auto, ATP Group și-a dezvoltat începând cu 2019 segmentul producție auto. Astfel a luat naștere o noua marcă auto: ATP Trucks. De la ATP Trucks avem basculanta și betoniera Truston 8×4, capul tractor Truston 4×2 și autobuzul electric cu omologare europeană ATP Bus e-UpCity.

Turda este a cincea localitate pentru teste oficiale, în traficul urban, pentru e-UpCity. Oradea, Brăila, Făgăraș, Târgu Mureș sunt orașele în care ATP Bus a fost testat de către companiile locale de transport și de unde ne-am luat feedback realist în legătură cu produsul nostru. Până la finalul acestui an așa ne-am propus: să înscriem e-UpCity în cât mai multe sesiuni de prezentare în țară, toate datele culese fiind importante în evaluarea prototipului nostru; putem spune, la 3 luni de la data lansării, că ne onorează interesul pe care l-a generat autobuzul electric. Avem în așteptare solicitări de prezentare, atât de la companii publice dar și private. Evaluările în urma sesiunilor închise deja sunt foarte bune, pot să vă spun că prindem tot mai mult curaj. Rezultatele din punct de vedere tehnic sunt pozitive, arhitectura modernă și nivelul superior al confortului oferit de autobuzul e-UpCity au fost remarcate de călători. a declarat Mircea CIRȚ, președintele ATP Group.

Reamintim că prototipul ATP Bus e-UpCity are în total 83 de locuri, o lungime de 12,18 m. Are o autonomie de minim 200 km în oraș, ce poate fi extinsă până la 360 de kilometri. Componentele sunt achiziționate de la furnizori consacrați: cele 8 pachete de baterii sunt produse CATL – gigantul bateriilor EV și furnizor pentru cele mai prestigioase brand-uri auto. Cu referire la axe menționăm producătorul german ZF Friedrichshafen AG consacrat pe piața de profil, respectiv pe cei de la DANA GK Drive System. Motorul electric al autobuzului e-UpCity este un motor sincron cu magnet permanent dezvoltat de DANA Prestolite. Sistemul de frânare este definit de experții de la WABCO, sistemul de climatizare încorporează tehnologia VALEO iar sistemul de direcție este marca BOSCH/ZF.

e-UpCity 100% electric, cu arhitectura sa modernă și profilul ECO (ECOlogic & ECOnomic) poate răspunde nevoilor urbane de înlocuire a autobuzelor vechi și poluante, dar și solicitărilor de optimizare a costurilor.

Ni s-a confirmat în tot acest timp direcția tot mai aplicată a municipalităților spre ideea de sustenabilitate. Un oraș sustenabil este un oraș angrenat într-un proces continuu de creștere a calității vieții pentru locuitorii săi iar mobilitatea urbană este una din componentele principale care poate conduce înspre dezvoltarea sustenabilă și inteligentă a unei regiuni. Autobuzul nostru e-UpCity apare ca o soluție alternativă și competitivă în procesul de modernizare a transportului public urban. a mai precizat dl Mircea CIRȚ.

Prețul de achiziție al unui model e-UpCity pornește de la 350.000 euro. Este o referință pentru că funcție de configurația și dotările solicitate de utilizator acesta crește. Garanția pentru caroserie și acumulatori este de 8 ani.

Autobuzul s-a aflat recent în teste la Târgu Mureș rezultând următoarele: o medie de 121 de km efectuați într-o medie zilnică de 8,30 ore, cu diferiți consumatori de energie activați (pentru climă o medie de 5:40 ore/zi) autobuzul a înregistrat un consum de 53% a nivelului bateriei. Durata maximă contorizată pentru încărcarea bateriei a fost de 3 ore, adusă la plin de la nivel descărcare 21%.

Informații detaliate despre caracteristicile tehnice ale noului produs se pot regăsi pe site: http://www.atp-bus.com/. Distribuţia ATP Bus UpCity se va realiza prin dealer-ul auto al Grupului, anume prin ATP Motors (https://www.atp-motors.com/). Clienţii beneficiază astfel de servicii și produse integrate: servicii specializate de mentenanţă şi reparaţii auto în service-uri autorizate, acces la piese de schimb pentru autovehicule – originale dar și aftermarket, asistenţă în service caroserie cu decontare directă a asigurărilor, servicii specializate de consultanţă pentru achiziție și vânzare auto, posibilitatea de a recepționa oferte prin platforme de licitații, finanţare și asigurări auto.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

APIA primește cereri de sprijin financiar pentru distilarea vinului în situații de criză

Articolul următor

The list of speakers and topics at the 2021 Monaco Yacht Summit

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share