Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Aquatim continuă extinderea rețelei de apă și canal din Timiș. Ultimul contract semnat, 22 de milioane de lei din fonduri europene

Societatea timișoreană Aquatim S.A., operatorul regional de apă și canal, desfășoară în această perioadă „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020” parte a Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM). Acesta are o valoare totală de 180 milioane de euro, din care 135,6 milioane de euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, 30,4 milioane euro de la bugetul de stat, 3,2 milioane de la bugetul local și 10,8 milioane euro co-finanțare Aquatim.

În urmă cu câteva zile, Aquatim a semnat contractul de lucrări „Execuție rețele de apă și canalizare Sacoșu Turcesc, Tormac, Găvojdia, Știuca, Oloșag, Herendești, Victor Vlad Delamarina, Pietroasa Mare, Honorici”. Acordul menționat mai sus are o valoare de 22.084.441,94 lei și are ca durată de execuție 24 de luni, urmate de 60 de luni perioada de garanție.

Se vor construi 8 gospodării de apă și 58 km de conducte de transport apă aferente acestora în localitățile amintite. De asemenea, se va extinde rețeaua de apă cu 2,3 km în Sacoșul Turcesc și cu 1,38 km în Tormac.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Consiliul Județean Timiș a investit 16 milioane de lei lucrări pe 30 de kilometri de drumuri aflate în administrare

Articolul următor

A cincea parcare în afara carosabilului a fost inaugurată la Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share