Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Timișoara a aflat cum vor arăta cele 44 de autobuze electrice de la Karsan, cumpărate de Ministerul Dezvoltării cu bani europeni, pentru oraș

O parte dintre timișorenii care au trecut miercuri dimineața prin zona centrală a orașului au putut vedea pe viu cum vor arăta, aproximativ, autobuzele electrice cu care vor circula în transportul în comun din oraș în următorii ani. Sunt autobuze electrice, total nepoluante, produse de turcii de la Karsan, societate care a câștigat licitația organizată de Ministerul Dezvoltării, din fonduri europene, pentru dotarea cu autobuze a mai multor orașe din țară.

Proiectul ”Achiziţia mijloacelor de transport public autobuze electrice 18 m, Braşov, Timişoara”, este co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. prin acesta, la Timișoara vor ajunge 44 de autobuze electrice, fiind vorba despre autobuze de mari dimensiuni, articulate. La Timișoara a sosit acum un model asemănător, mai mic și nearticulat, dar care are în mare aceleași caracteristici funcționale. Aceste mijloace de transport vor sosi treptat, din vara anului viitor.

„Modelul pe care îl vedem aici nu este modelul care va circula pe străzile Timișoara, este un autobuz cu titlu de prezentare. Cel pe care noi îl vom achiziționa va avea o lungime mai mare, de 18 metri, va fi un autobuz articulat. Timișoara va avea noile autobuze anul viitor, în iunie-iulie, când producătorul estimează că va livra noul autobuz. Spre deosebire de tramvaie, acest autobuz are omologare europeană pentru circulație în Uniunea Europeană, deci procesul de omologare va fi mai ușor decât cel prin care trecem acum cu tramvaiele de la Bozankaya. Cu cele 44 de noi autobuze vom putea suplimenta dimineața și după-masa, să nu mai fie situații în care oamenii așteaptă și jumătate de oră autobuzul. Anul viitor, municipalitatea intenționează să demareze un studiu pentru achiziția de noi troleibuze. Autobuzele vor veni etapizat, în funcție de fluxul de producție”, a declarat, la prezentarea autobuzului, viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău.

Reprezentanții primăriei și ai firmei au discutat despre specificațiile tehnice referitoare la fabricarea modelului de 18 metri pentru Timișoara, autobuzul electric articulat KRS 18 EV. Valoarea contractului pentru Timișoara este de 136.400.145 lei (fără TVA).

Scopul proiectului este promovarea mobilității urbane durabile, prin crearea unui sistem de transport public eficient, ecologic și modern și înnoirea parcului de transport public ca măsură de îmbunătăţire a mobilităţii urbane şi de limitare a emisiilor de dioxid de carbon. Obiectivul specific este achiziţia a 44 autobuze electrice, cu lungimea de aproximativ 18 m, achiziţia a 15 staţii de încărcare rapidă şi a 44 staţii de încărcare lentă, care să conducă la îmbunătățirea radicală a calităţii transportului public, reducerea poluării, reducerea timpilor de așteptare, și la creşterea numărului de pasageri.

Termenul limită pentru finalizarea implementării proiectului este 1 ianuarie 2023. Primul autobuz va fi livrat în termen de 8 luni de la data la care se dă ordinul de începere, iar ordinul se va da după stabilirea tuturor detaliilor tehnice. În prealabil, trebuie realizate stațiile de încărcare.

Autobuzele electrice vor avea o capacitate de cel puţin 130 de persoane, din care cel puţin 44 pe scaune. Vor avea podea integral coborâtă şi facilităţi pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi. Vor rezista la temperaturi cuprinse între -25 şi +45 de grade Celsius, la ploaie, praf, ceaţă, noroi, zăpadă, chiciură, gheaţă, apă cu sare, produse petroliere, materiale şi soluţii antiderapant. Vor avea scaune din material cu proprietăți antigraffiti, antivandalism, uşor lavabil. Vor fi prevăzute cu sistem de supraveghere video la interior şi la exterior, cu cel puţin opt camere digitale color, cu înregistrare audio. Vor avea o durată de funcţionare de minimum 15 ani, din care opt fără reparaţie generală.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Rectorul Universității Politehnica Timișoara atrage atenția: Nu eliminați scutirile de impozit pe veniturile IT-iștilor, dar și cele din construcții

Articolul următor

Proiectul turistic timișean Mic dejun la Margina, pe podiumul destinațiilor europene de turism cultural sustenabil!

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share