Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Manifestație anti-imobiliară la Pădurea Hoia

Specialiștii în mediu avertizează că peisajul Hoia-Baciu este amenințat de expansiunea imobiliară | Foto: Tibor Hartel

Mai multe organizații clujene cer autorităților stoparea imediată a șantierelor din zona Pădurii Hoia, protejarea copacilor și a pășunilor din acest perimetru.

“Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a arătat într-un raport recent mai multe neconformități ale autorizațiilor de construire de sub pădure și arată că au fost emise cu încălcarea prevederilor legale. ISC mai arată că nu a primit toată documentația din partea Primăriei Florești, nici Prefectura nu a primit planul urbanistic zonal, care, potrivit coeficientului de utilizare a terenului, aduce 50.000 de oameni sub Hoia, dacă s-ar pune în practică”, conform organizației Umbrela Verde.

Aceasta cere Primăriei Florești să revoce autorizația de construire pentru primul șantier început, ISC să dispună oprirea lucrărilor realizate necorespunzător, Prefecturii să suspende autorizațiile prin contencios administrativ, iar Primăriei Cluj-Napoca și Direcției Silvice să instaleze bariere la drumurile din și de lângă pădure astfel încât să nu fie folosite de utilaje de șantier ori de mașini, ci de iubitori de natură.

“Solicităm primarului Emil Boc să își respecte angajamentul și să aloce fonduri pentru un studiu de biodiversitate, implicit de administrare a Pădurii Hoia și a pășunilor, astfel încât zona să devină arie naturală protejată, nu haos urbanistic la marginea Clujului”, susțin protestatarii, care vor manifesta duminică în zonă.

„În contextul în care peisajul Hoia-Baciu, ca sistem biocultural, se va distruge datorită expansiunii imobiliare, atunci când asta nu este de dorit în condițiile schimbărilor globale și rațiunea (se pare că nici legea) nu poate opri această distrugere, vom apela la protest, o manifestare civică ce indică o societate care se împuternicește. Logica spune că acum trebuie salvată Hoia-Baciu ca peisaj, pentru oameni și natură, nu când se distruge”, susține biologul Tibor Hartel.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

CGS: Peste 20% dintre noii angajați, recrutați prin procese automatizate

Articolul următor

Bramac devine BMI România, investește în digitalizare și oferă consultanță pentru independență energetică

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share