Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Dimex 2000 amenajează malurile Cibinului

Constructorul bistrițean s-a specializat în lucrări complexe, executate în afara județului | Foto: Dimex

Trei societăți de construcții vor pune în valoare malurile râului care traversează municipiul Sibiu în cadrul unui proiect de 7 milioane de euro, consorțiul fiind condus de bistrițenii de la Dimex 2000 Company.  

Primăria Sibiu se pregătește să pună în valoare Cibinul, râul care îl traversează, cu piste de biciclete și locuri de promenadă inteligente, prietenoase cu mediul, unde se pot încărca telefoane mobile, conform Bistrițeanul. De lucrări se ocupă Dimex 2000 și două firme locale.

Acestea vor va amenaja 3,6 km de piste de biciclete, pe ambele maluri. Valoarea proiectului ajunge la 34 de milioane de lei, iar firmele câștigătoare au la dispoziție aproape un an să termine lucrările. Pentru amenajarea pistei vor fi necesare lucrări de consolidare a malurilor prin taluzuri sau ziduri de sprijin, care vor stabiliza terenul.

Dimex 2000 s-a specializat în construcții civile și întreținere drumuri și poduri. Compania din Rebrișoara a trecut limitele județului de câțiva ani și desfășoară astfel de lucrări în mai multe județe din țară. Consorțiul Dimex 2000 – Explan a dat în funcțiune tronsonul reabilitat de 27 km al Drumului Județean 109F, cel mai mare proiect al administrației județene din Maramureș din ultimii ani. Valoarea contractului de pe traseul limită județul Sălaj – Târgu-Lăpuș (DN 18B) – Dămăcușeni – Rogoz (DJ 171) a fost de 80 milioane lei, proiect demarat în 2019.

Dimex este controlată de antreprenorii Ioan şi Neluţa Scurtu, din localitatea Rebrişoara. Printre contractele câştigate în ultimii ani se numără execuţia lucrărilor de modernizare a DJ 151B şi DJ 142, Ungheni (DN 15) – Mica – Târnăveni (DN 14A), din judeţul Mureş, o investiţie de 106 milioane lei, realizată în asociere cu OPR Astfalt, Oblas Publicas Y Regadios şi Explan.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Animawings va zbura spre Atena de la Cluj

Articolul următor

Se modernizează Tabăra Moneasa

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share