Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Piața Sfatului din Brașov va avea o nouă față. Arhitecți din București vor reabilita spațiul public

proiect piata sfatului brasov

O echipă de arhitecți din București vor reabilita Piața Sfatului din Brașov. Proiectul propus de aceștia a câștigat concursul internațional organizat Ordinul Arhitecților de România (OAR). Primarul Allen Coliban și a președintele OAR, arh. Alexandru Găvozdea, au anunțat că obiectivul principal al concursului a fost contractarea serviciilor de proiectare necesare unei amenajări de bună calitate a spațiului public al Pieței Sfatului, în acord cu istoria și importanța acestui loc pentru comunitatea brașoveană.



Astfel, cel mai bun proiect, votat de juriul internațional, este cel al echipei de arhitecți de la STARH – Arhitectură, Construcții, Design SRL, din București.

Conform președintelui juriului, arh. Ştefan Bâlici, ceea ce a făcut diferența între proiectul câștigător și restul proiectelor a fost creativitatea cu care echipa de arhitecți a tratat Piața Sfatului, modul în care creează oportunități pentru diferite tipuri de interacțiune între oameni și modul de utilizare a spațiului urban.

Membrii juriului au evaluat în total 31 de proiecte participante.

Echipa de proiectanți de la STARH – Arhitectură, Construcții, Design SRL îi are ca autori principali pe Florian Stanciu, Cosmin Gălățianu, Eduard Dumitru Untaru și coautori pe: Maria-Iulia Stanciu, Roberta Iulia Frumușelu, Alexandru Cristian Beșliu, Cosmin Valentin Georgescu, Octavian Bîrsan, David Sebastian Mihai, Sebastian Cosmin Ciulei, Nela Andrieș. Aceștia au fost premiați cu suma de 1.484.700 RON fără TVA, care reprezintă și plata serviciilor de proiectare și de pregătire a documentației în vederea demarării lucrărilor.

,,Am descoperit istoria Brașovului, aș spune, cu acest gest pe care îl facem, pentru că într-adevăr ne-a fascinat proiectul și am încercat să readucem, cumva, ceva din această istorie și să punem în valoare ceea ce era mai important și, mai ales, să facem o piață pentru locuitori, utilizabilă pentru orice eveniment, să le creăm locuri în care se pot identifica cu orașul. Este mai degrabă un proiect de recuperare a unor materiale, a unor lucruri, a unor simboluri pe care orașul le are. Cred că una dintre calitățile proiectului – sau cea la care am ținut foarte mult – a fost aceea de a lăsa și cetățenii, care se identifică cu locul, să își găsească singuri un mod de a se așeza și de a utiliza această piațetă, care nu are o rigiditate anume, ci doar câteva puncte de aderență perimetrală. Proiectul este gândit în jurul Casei Sfatului, pentru că ea este punctul în care au aderat în timp, și pe ea am mizat și noi, lângă ea ne-am așezat și noi cu prima piesă importantă. Noi considerăm că proiectul este ușor de implementat pentru că are detalii simple, folosește din materiale, recuperează foarte mult dintre ele. Este o investiție importantă și cred că trebuie făcută cu migală, cu atenție, pentru ca lucrurile să dureze în timp, să lăsăm mai departe ceva pe viitor”, a explicat Iulia Staciu, reprezentantul firmei câștigătoare.

După finalizarea proiectului tehnic, Municipalitatea va trece la etapa implementării lui, care se va putea realiza inclusiv cu fonduri nerambursabile. „Cu siguranță este un moment istoric dacă ne gândim doar la frecvența cu care astfel de intervenții se fac asupra Pieței Sfatului. Vorbim despre o zonă zero a Brașovului care n-a mai suferit intervenții majore de la finalul anilor ‘80. Și, așa cum experții, arhitecții spuneau, ar trebui să o aducem la nivelul secolului XXI (…) Dacă vorbim de calendar și de următorii pași, va trebui câștigătorii să avanseze și să finalizeze documentațiile tehnice, după care intenția noastră este să intre în execuție cât de curând. Mai ales că există perspectiva de a avea fonduri disponibile, din Programul Operațional Regional. Deci, începând de anul viitor, am putea aplica cu un proiect spre finanțare nerambursabilă chiar și cu Piața Sfatului”, a precizat primarul.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

S IMMO AG acquires Expo Business Park in Bucharest

Articolul următor

ATP Bus, primul autobuz electric românesc, a extins portofoliul produselor ATP Group

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share