Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

“Muzeele” Autostrăzii Transilvania. Periplu prin tronsoanele “blestemate”

Trosoanele dintre județele Bihor și Mureș ale Autostrăzii Transilvania au fost monitorizate, kilometru cu kilometru, de Asociația Pro Infrastructură (API).
Lucrările dintre Cluj și Sălaj sunt cele mai avansate dintre șantierele A3 | Foto: API

Tronsoanele lipsă dintre județele Bihor și Mureș ale Autostrăzii Transilvania (A3) au fost monitorizate, kilometru cu kilometru, de către Asociația Pro Infrastructură (API).

“Sâmbăta ne prinde cu maratonul rutier la iarbă verde pe meleaguri zălăuane, străbătând (pe hârtie) cei 41 km de pe tronsoanele Nușfalău – Zalău – Poarta Sălajului. Tronsonul este, de departe, cel mai dificil de pe toată A3.

Include tunelul de 2,9 km lungime care străbate Masivul Meseș, la sud de Zalău, și zeci de kilometri prin dealurile transilvănene notorii pentru alunecările de teren. Licitația lansată în 18 noiembrie 2020 este cu precalificare: 12 candidaturi în 19 februarie. “Doar” 16 luni le-au trebuit “experților” Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să selecteze șase concurenți care merg mai departe.

Aceștia sunt Mapa – Cengiz (Turcia), Strabag – Acciona (Austria, Spania), Pizzarotti (Italia), Astaldi (devenită WeBuild, după fuziunea cu Salini – Impregilo (Italia), Tefken-Dogus (Turcia), Rec-Onur (Turcia). Cei șase sunt invitați să depună ofertele finale, prima dată limită pentru acest lucru fiind 2 august, dar poate fi, și de obicei este, amânată. Până atunci antreprenorii vor cere cu siguranță lămuriri suplimentare”.

Trosoanele dintre județele Bihor și Mureș ale Autostrăzii Transilvania au fost monitorizate, kilometru cu kilometru, de Asociația Pro Infrastructură (API).

Noua WeBuild se bate cu Strabag în instanță

“Solicităm imperios responsabililor din CNAIR să răspundă corespunzător acestor cereri de clarificare, nu în bătaie de joc, așa cum o fac de obicei, astfel încât să avem o șansă ca privații să oferteze ceva ce se va și construi în realitate. Valoarea estimată a contractului, 800 milioane euro pentru 41 km de autostradă, poate părea exorbitantă.

Nu este, în contextul scumpirii masive a materialelor de construcții din ultimele 18 luni și ținând cont de complexitatea lucrărilor care rivalizează cu sectoarele montane A1 Sibiu – Pitești, A3 Comarnic-Brașov sau A8 Ditrău – Târgu Neamț. Ne întrebăm retoric: câți și care din cei șase magnifici vor depune oferte finale?

Pe celelalte licitații cu precalificare am avut doar una pe Lugoj – Deva, lot 2 (Mapa – Cengiz, retrasă de facto – procedura s-a anulat și reluat de curând), tot una singură pe Sibiu – Pitești, secțiunea 2 (Mapa – Cengiz, contract semnat) și trei pe Sibiu – Pitești, secțiunea 3 (WeBuild se bate cu Strabag în instanță)”.

Lotul Zimbor – Poarta Sălajului, “împins în 2024”

“Duminica ne prinde pe șantierul Poarta Sălajului – Zimbor – Nădășelu. Cei 42,3 km sunt singurii aflați momentan în execuție din toți cei 438 km de autostradă finanțați prin Planul Național de Redresare și Reziliere.

Doar cu un efort susținut al autorităților, cu asumarea responsabilității în CNAIR pentru aprobarea rapidă a noilor soluții tehnice necesare și cu păstrarea ritmului excelent al antreprenorului UMB putem spera să circulăm la final de 2023 pe Nădășelu – Zimbor. Celălalt lot, până la Poarta Sălajului, are șanse mici, teoretice, de inaugurare, cel mai probabil fiind împins în 2024”.

Trosoanele dintre județele Bihor și Mureș ale Autostrăzii Transilvania au fost monitorizate, kilometru cu kilometru, de Asociația Pro Infrastructură (API).

Mureșul, tărâm interzis pentru Bechtel

“Am ajuns la Nădășelu – Târgu Mureș. Singurul segment lipsă din A3 este cel de 15,7 km dintre Câmpia Turzii și Chețani. La fel ca tronsonul Biharia – Chiribiș – Suplacu de Barcău, are o istorie zbuciumată. Inițial a făcut parte din celebrul contract cu Bechtel care acoperea toată distanța Brașov – Oradea. Americanii nu au apucat să deranjeze aici niciun fir de iarbă înainte să li se rezilieze contractul în 2013.

Acum opt ani, în 2014, CNAIR scoate la licitație lotul și atribuie (rapid pentru standardele CNAIR) contractul în 19 februarie românilor de la Straco. Doar un “detaliu neimportant”: valoarea estimată – 620 milioane lei, prețul dat de Straco și contractat – 280 milioane de lei, adică 45%. Rețeta clasică “ofertăm grosolan la preț de dumping și vedem noi cum ne descurcăm”.

Cum a tras de timp Straco

“Și s-a ales praful. Încă de la startul lucrărilor din 2016, antreprenorul s-a mișcat încet, foarte încet și deloc, trăgând de timp cât a putut și agățându-se de fiecare chichiță legislativă și contractuală. Între timp a intrat în insolvență, ulterior în faliment. Exasperați, de la începutul anului 2020 am cerut public rezilierea contractului în nenumărate rânduri, dar abia ministrul Cătălin Drulă a avut curajul să “rupă pisica” în 11 martie 2021, Straco ajungând la un stadiu în teren de nici 40% după 5 ani de “muncă”.

Tupeul antreprenorului nu se oprește aici și atacă imediat rezilierea printr-o procedură de urgență, profitând de prevederile legii insolvenței și reușind să blocheze o perioadă scoaterea la licitație a restului lucrărilor.

Într-un final, CNAIR lansează licitația în 20 iulie. Se depun doar trei oferte în 30 septembrie 2021 și, surpriză, câștigătorul inițial este asocierea Trameco – Drum Asfalt! Nu se termină aici. Strabag a depus contestație și a câștigat (parțial) la CNSC, atât Strabag cât și Trameco – Drum Asfalt făcând recursuri la Curtea de Apel București, ambele respinse de curând.

Mingea este acum la CNAIR care trebuie să reevalueze oferta Trameco – Drum Asfalt, să emită un nou raport al procedurii cu un (nou?) câștigător și apoi urmează altă rundă de contestații. Dacă responsabilii CNAIR întârzie reevaluarea și contestațiile ne duc iarăși în instanță, probabil că abia la anul vom afla cine va strânge cioburile după Straco și va reuși să unească Târgu Mureș de Cluj-Napoca”, conform API.

Proiectul Autostrăzii Transilvania (Braşov – Borş), parte din A3, a început în 2004, în baza unui contract încheiat cu compania americană Bechtel, ce trebuia executat până în 2012. A3 a fost împărțită inițial de autoritățile române în două proiecte, București – Brașov și Brașov – Cluj-Napoca – Borș, lungimea sa fiind de 584 km.

Trosoanele dintre județele Bihor și Mureș ale Autostrăzii Transilvania au fost monitorizate, kilometru cu kilometru, de Asociația Pro Infrastructură (API).

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

O tehnologie unică pentru cultura de rapiță: Sclerotinia Protector

Articolul următor

Centura Beiușului are constructor

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share