Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Licitații pentru extinderea rețelelor de gaz în 19 comune din județul Bihor

19 primării din Bihor vor începe lucrările de extindere a rețelelor de gaz cu finanțări din fonduri europene, guvernamentale, din bugetele locale și din fonduri private asigurate de firmele concesionare.

Fonduri europene

Opt localități au câștigat finanțare europeană pentru extinderea rețelelor. Rieni, Buntești, Pietroasa, Drăgăneşti şi Lazuri de Beiuș au semnat în această săptămână contractul de finanțare de peste 77 milioane lei. Nojorid, Oșorhei și Paleu ar urma să semneze contractul de peste 78 milioane lei săptămâna viitoare.

Semnarea acestor contracte a fost îngreunată de necesitatea elaborării legislației în vederea indexării prețurilor acestor proiecte elaborate în 2020, ca urmare a scumpirii materialelor ce compun infrastructura de gaz”, a declarat Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor.

Fonduri guvernamentale

Șapte localități au finanțarea asigurată din fonduri guvernamentale: Sânmartin – 92 milioane lei; Aleșd, Aștileu, Țețchea și Tileagd – 115 milioane lei; Ciumeghiu – 32 milioane lei; Cociuba Mare – 25 milioane lei.

Aceste localități au depus proiectele pe fonduri europene. Nu au putut primi finanţare din cauza sumelor reduse alocate programului. Fiind eligibile, Guvernul României a decis să le finanțeze. În cursul lunii iulie, cele șapte primării ar urma să demareze licitațiile pentru proiectare și execuție, dar și pentru concesionarea viitoarelor rețele”, a precizat președintele CJ Bihor.

Parteneriate

Alte patru localități își introduc rețele de gaz prin parteneriatul cu firmele care au câștigat concesiunea rețelelor: Ștei și Lunca au contractul de anul trecut, iar lucrările sunt începute; Sânnicolau Român a finalizat licitația anul acesta; Cefa va avea rețea de gaz pe baza investiției asigurate de firma concesionară. În aceste zile s-a dat ordinul de începere a lucrărilor.

În perioada următoare, concentrarea va fi pe revizuirea proiectelor, organizarea licitațiilor și execuția proiectelor. Având în vedere valoarea totală a acestor proiecte, de aproape 100 de milioane de euro, de schimbările de prețuri și de complexitatea lucrărilor, va urma o perioadă dificilă pentru închiderea proiectelor. La finalul acestora, după ce şi preţurile la gaz se vor stabiliza, mii de locuințe din județul nostru vor avea acces la această infrastructură. Rețelele de gaz vor permite și dezvoltarea de noi afaceri și locuri de muncă în aceste zone”, a explicat Ilie Bolojan.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Mai multe companii aeriene au programat zboruri charter de pe Aeroportul Internațional Maramureș (AIM).

Aeroportul din Maramureș, aglomerat la început de sezon

Articolul următor
Evenimentul Cluj Innovation Camp (CIC) a adunat, în noua clădire de birouri ABC Incubator, numeroși antreprenori interesați de acest domeniu.

Zeci de antreprenori în tehnologie la Cluj Innovation Camp

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share