Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Granturi de 25.000 de euro pentru tinerii care vor să-și deschidă o afacere

Tinerii cu vârsta între 16 și 29 de ani pot să devină antreprenori, primind finanțări de 25.000 de euro.

Acestea sunt oferite prin intermediul proiectului „SICONET – Servicii Integrate, Calificare şi Ocupare, pentru tinerii NEETs”. Proiectul se derulează în perioada 22 septembrie 2021 – 21 septembrie 2023, de către AJOFM Bihor, în calitate de partener al beneficiarului AJOFM Hunedoara şi partenerii Interlog Com și Corporactive Consulting. Valoarea totală a proiectului este de 19.497.597,75 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 17.315.235,21 lei, din care co-finanţarea UE este de 16.366.229,19 lei. Finanțarea este asigurată din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.

Bekesi Csaba

Proiectul urmăreşte îmbunătățirea situației tinerilor din categoria NEETs, prin promovarea unei ocupări sustenabile şi de calitate a forței de muncă. Proiectul sprijină mobilitatea forței de muncă în scopul integrării durabile pe piața muncii a tinerilor, în special a celor care nu au un loc de muncă, educație sau formare, inclusiv a tinerilor cu risc de excluziune socială şi a tinerilor din comunitățile marginalizate”, ne-a explicat Békési Csaba, directorul executiv al AJOFM Bihor.

Obiective

Obiectivul general al proiectului urmăreşte furnizarea măsurilor pentru stimularea ocupării forţei de muncă, în conformitate cu prevederile Legii 76/2002, acordate pentru 1.051 tineri NEETs șomeri cu vârsta între 16 – 29 ani, înregistrați la Serviciul Public de Ocupare (SPO), cu rezidența în Regiunea Vest şi Regiunea Nord-Vest, în scopul îmbunătățirii nivelului de competențe, inclusiv prin evaluarea și certificarea competențelor dobândite în sistem non-formal şi informal, şi asigurarea suportului necesar pentru creșterea ocupării tinerilor NEETs, demers concretizat în obţinerea unui certificat de calificare de către cel puţin 780 tineri NEETs, precum şi angajarea a minim 469 tineri NEETs, intervenţie derulată în Regiunea Vest şi Regiunea Nord-Vest, materializată pe parcursul a 24 luni.

Condiții

Sunt elegibile în cadrul proiectului persoanele care îndeplinesc în mod cumulativ urmatoarele condiții: fie tânăr NEETs cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani (să nu fie angajat și să nu urmeze nici o formă de învățământ); fie înregistrat și profilat de SPO, aibă domiciliul sau reședința în regiunile de dezvoltare Nord Vest şi Vest.

În urma campaniei de informare și promovare, proiectul își propune înregistrarea și profilarea a cel puţin 10.000 de tineri, care vor beneficia de informare şi consiliere de specialitate. Vor fi furnizate servicii de formare profesională pentru 840 de tineri NEETs, iar cel puțin 740 tineri vor obține un certificat de calificare, în urma parcurgerii acestor programe.

Pentru 56 de tineri NEETs, aparţinând grupului ţintă, se vor realiza servicii de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, respectiv non-formale şi/sau informale şi astfel cel puţin 40 tineri să obţină un certificat de calificare, în urma parcurgerii acestor programe.

Toţi tinerii din grupul ţintă (1.051 tineri NEETs), vor beneficia de servicii de medierea muncii, în urma cărora vor fi integrați pe piaţa forţei de muncă (prin angajare), cel puţin 455.

De asemenea, în cadrul proiectului se vor furniza servicii de acompaniere la locul de muncă pentru cel puţin 160 persoane angajate, provenite din categoriile „greu ocupabil” şi „foarte greu ocupabil”, servicii acordate în scopul creşterii şanselor de integrare la locul de muncă şi diminuarea abandonului în primele luni de angajare.

Și bani și meserie

Cursurile au fost alese în funcție de cerințele pieței muncii. Astfel, cei care le vor absolvi se vor putea angaja foarte ușor. Este vorba despre: operator CNC, îngrijitor persoane vârstnice, cameriste, lucrător în comerț, lăcătuș mecanic. Participanții la cursuri primesc și bani, câte 5 lei/oră. Astfel, la finalizarea cursului de cameristă suma primită este de 1.800 de lei, iar la finalizarea cursului de operator CNC – 3.700 de lei”, a precizat Békési Csaba.

Micro-granturi

Proiectul are și o parte prin care se susține antreprenoriatul prin organizarea de cursuri antreprenoriale. Vor fi alese 14 planuri de afaceri care vor primi finanțări în valoare de 25.000 euro.

În prezent, în Regiunea Nord-Vest, sunt informaţi un număr de 1.666 tineri NEETs şi înregistraţi în grupul țintă un număr de 431 tineri NEETs, din care: 76 tineri au participat la programe de formare antreprenorială specifică în conformitate cu standardele existente, șapte tineri NEETs, au dorit să dezvolte o afacere, iar planurile de afaceri propuse au fost finanţate în limita bugetului stabilit.

Conform directorului executiv al AJOFM Bihor, domeniile în care au fost acordate micro-granturi sunt: florărie, toatele ecologice, cabinet stomatologic, producție de peleți, agricol, managementul apartamentelor.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Compania ZF merge mai departe cu soluții de sisteme de nivelul următor pentru autoturisme și autovehicule comerciale.

Articolul următor

EXPO REAL Munich back on growth track

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share