Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Elvețienii finanțează proiectele verzi ale Clujului

Biroul SEE Elveția

La Cluj-Napoca a avut loc o întâlnire cu o delegație din această țară, tema principală fiind eficiența energetică și cea a doua contribuție a Elveției pentru România.

O delegație a Ambasadei Elveției în România a fost prezentă, la Cluj, pe tema eficienței energetice și a Programului de Cooperare Elvețiano-Român. “Am discutat posibilitățile de extindere în cadrul mecanismului „EU Cohesion Switzerland-Romania” pe mai multe domenii.



Acestea sunt mobilitate verde, reabilitarea termică a clădirilor publice și private, economie circulară, susținerea dimensiunii de cercetare și inovare a Clujului în parteneriat cu administrații și universități de profil din Elveția, mai buna cunoaștere a proiectelor implementate în România și în Europa.

Am mulțumit Elveției pentru sprijinul acordat Clujului în proiecte precum achiziția primelor autobuze electrice, creșterea eficienței energetice prin instalarea de panouri fotovoltaice, reabilitarea termică a unor unități de învățământ preuniversitar, modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public folosind tehnologie led”, a relatat edilul clujean Emil Boc.

La întâlnire au participat Giacomo Solari – șeful Biroului Elvețian de Contribuții București, Andreea Pena, Mircea Segărceanu, Biroul de Cooperare Elvețian, Silvio Giroud – finanțarea infrastructurii, Roberto Rossi, Pascal Steingruber – Biroul SEE Elveția.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
BNR, Ministerul Educației și Inspectoratele Școlare Județene au desfășurat o lecție națională de educație financiară cu scopul creșterii nivelului de conștientizare a importanței educației financiare în rândul elevilor.

Guvernatorul Mugur Isărescu a școlit financiar elevii

Articolul următor

Reuniune bilaterală România – Ungaria, la Oradea. Punct de trecere a fontierei la Salonta

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Citeste mai mult

Top 10 firme din Bihor în 2024

Primele 10 firme din județul Bihor în anul 2024, în funcție de cifra de afaceri, au derulat afaceri…
Infrastructură
Citeste mai mult

Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale

„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share