Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

S-a deschis FONTANA Spa&Balneo Borsec

După o așteptare de 12 ani, iată că a sosit unul dintre cele mai importante momente din istoria recentă a stațiunii turistice Borsec: astăzi și-a deschis porțile FONTANA Spa&Balneo. Mai multe sute de persoane au participat la ceremonia de inaugurare, printre ele aflându-se mai multe oficialități din București și din județul Harghita. Cu această ocazie s-au rostit discursuri festive, iar cei prezenți au avut ocazia să viziteze noul centru.

„Construcția centrului FONTANA este povestea unei perioade pline de eșecuri și dezamăgiri, dar în care nu ne-a lipsit niciodată un lucru: speranța că visul pe care l-am avut cu atâția ani în urmă se va realiza în pofida tuturor dificultăților” – și-a început discursul festiv Mik József. Primarul orașului Borsec a prezentat pe scurt istoria construcției celui mai frumos centru spa din România. Edilul a subliniat faptul că nu se poate  vorbi despre relansarea turismului din Borsec fără a reporni tratamentul balnear. De aceea s-a decis că primăria va fi o instituție care va investi în turism.

„Această facilitate frumoasă este o mărturie a faptului că aceste promisiuni nu au fost vorbe goale. Sper că ziua de astăzi marchează începutul unei noi ere în viața turistică al orașului, că în câțiva ani clădirile dărăpănate care au rămas și care strică imaginea stațiunii balneare vor fi renovate, că vor fi construite noi pensiuni și restaurante, că vor fi lansate noi servicii turistice. Dar trebuie să fim foarte atenți la un lucru. Istoria ultimilor 30 de ani a fost o lecție despre ceea ce se poate întâmpla atunci când interesul personal prevalează față de interesul public. Când acest interes îi îndeamnă pe unii să distrugă o stațiune în loc să aibă grijă de ea.  Trebuie să avem grijă de această comoară cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat, trebuie să avem grijă de ceea ce am reușit să reconstruim și este important să învățăm generațiile următoare să facă același lucru.”  Primarul din Borsec a mulțumit tuturor celor care au contribuit în vreun mod la realizarea acestui vis: Ministerului Turismului, Consiliului Județean Harghita, proiectanților, reprezentanților firmelor care au executat lucrările, colegilor de ieri și de astăzi, membrilor consiliului local și acelor persoane care s-au implicat în împlinirea visului.

Despre investițiile finanțate în Borsec a vorbit Tudorița Lungu, secretar de stat în cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului. După cum am putut afla, ministerul a colaborat în ultimii ani la 6 proiecte de anvergura, a căror finanțare se ridică la 30 de milioane lei. Numai pentru construcția FONTANA au fost alocate în total 17 milioane lei. „Am spus mereu că turismul trebuie să fie un pivot în dezvoltarea localităților din România. Pentru că turismul prezervă cultura, bogățiile naturale, atrage investitori, și aduce sentimentul acela de mândrie locuitorilor care locuiesc într-un oraș dezvoltat, cu servicii de înaltă calitate, și unde primarul și consiliul local își înțeleg menirea.”

Cuvinte de laudă a avut la adresa primarului din Borsec și Vass Levente, secretar de stat din Ministerul Sănătății. Potrivit edilului, se vede că oamenii din stațiune au grija zilei de astăzi și a zilei de mâine, pentru că sunt multe proiecte extraordinar de frumoase, care au fost deja finalizate sau sunt în curs de realizare.

„Este o investiție care practic este o piatră de temelie în fundația turismului balnear românesc. Este un moment care trebuie să aibă efecte benefice în privința dezvoltări turismului” – a precizat în cadrul discursului să festiv deputatul Bende Sándor.

Barti Tihamér, președintele Organizației Teritoriale Gheorgheni al UDMR a vorbit despre faptul că ai nevoie de un anumit grad de nebunie în sensul bun al cuvântului, pentru a realiza diferite lucruri. Iar această nebunie îi caracterizează pe mulți dintre cei care își asumă aceste sarcini publice.

Tot despre importanța momentului au vorbit Petres Sándor, prefectul județului Harghita, Incze Csongor, managerul județului din partea Consiliului Județean Harghita, Baciu Gheorghe, președintele Asociației Balneare și Balneoclimaterice din România, respectiv Molnár Ákos, vicepreședintele Organizației Patronale a Turismului Balnear din România.

În încheierea ceremoniei de inaugurare primarul Mik József a înmânat cadouri acelor persoane care au avut o contribuție semnificativă în realizarea proiectului FONTANA.

Construcția centrului spa & balneo din Borsec a început în anul 2011, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată de către Ministerul Dezvoltării Regionale, care a alocat 13,5 milioane de lei. După aproape un an şi jumătate de la începerea lucrărilor, s-a sistat orice finanțare de la bugetul de stat, fiind nevoiți să căutăm soluții pentru ca acest centru să poată fi finalizat. Așa s-a ajuns, în anul 2016, la contractarea unui credit bancar de 13 milioane de lei, la care se adaugă fonduri primite din partea Ministerului Turismului, Consiliul Judeţean Harghita şi sume alocate din bugetul local. Investiția totală este de aproximativ  9 milioane de euro.

Amplasat în centrul stațiunii Borsec, FONTANA pune la dispoziția oaspeților săi facilitați extrem de diverse pentru relaxare si tratament. Peisajul încântător cu munți înalți, aerul pur, factorii naturali de cura si tratamentele pentru un corp revitalizat si pentru prospețimea mintii, asta veți regăsi la FONTANA, cel mai mare centru Spa & Balneo din Romania. Centrul balnear cuprinde un centru spa și o bază de tratament, cu o suprafață de 3.000 metri pătrați şi o capacitate de 1.000 persoane pe zi în sezonul de vară şi 700 persoane în timpul iernii.

Conceptul FONTANA se bazează pe două mai pârghii: Fontana Well (spa si prevenție primară), Fontana Health – (prevenție secundară și recuperare – implica consultație medicala). Este vorba de o experiență unică în România cu terapii pe bază de plante și ierburi alpine în deplină concordanță cu natura înconjurătoare. Conceptul este bazat pe herbalism, folosind produse „cu puterea naturii’, puritatea acestora fiind evidențiată în primul rând de faptul că sunt foarte compatibile unele cu celelalte. Uleiuri, ierburi alpine, tratamente exfoliante, săruri, uleiuri esențiale, baze crema si nămoluri creează un meniu spa cu valențe terapeutice, în primul rând foarte eficient din punct de vedere al prevenției. FONTANA oferă în zona de spa piscine interioare şi exterioare, saună finlandeză, infra-saună și saună cu aburi, iar în zona balneo vor fi posibilități diverse de tratament, cum ar fi împachetări cu nămol, masaje sau terapie cu apă minerală caldă şi rece.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Joi a avut loc finalizarea lucrărilor finanțate din fonduri europene ce au vizat modernizarea Drumurilor Județene 764B și 108K, traseu cunoscut sub numele Drumul Apusenilor.

E gata Drumul Apusenilor. Proiect de 27 de milioane de euro

Articolul următor

Al treilea Raport de Sustenabilitate al TRANSAVIA

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share