Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

UTCN va avea cantină la standarde europene. Cum arată spațiile modernizate

Studenții UTCN pot servi masa acum în spațiul nou amenajat al cantinei din Campusul Observator.
Prima fază a investiției a vizat bucătăria cantinei din Observator | Foto: UTCN

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a încheiat prima etapă de modernizare a spațiului destinat servirii mesei, o investiție de 2 milioane de lei.

Studenții pot servi masa acum în spațiul nou amenajat al cantinei din Campusul Observator. Cu o investiție de 2 milioane de lei s-a încheiat prima etapă dintr-un proiect amplu care presupune reabilitarea în întregime a spațiului destinat servirii mesei din Campusul Observator.

“Momentan, investițiile din Observator au vizat partea cea mai importantă din întregul edificiu. Bucătăria a fost modernizată la standarde europene în ceea ce privește echipamentele pentru pregătirea și prepararea alimentelor, dar și întregul sistem de instalații electrice, sanitare, termice și de ventilare aferente.

A doua fază a proiectului presupune amenajarea spațiului de servire a mesei și va avea loc în cea de-a doua parte a anului curent. Lucrarea face parte dintr-un proces amplu de amenajare a spațiilor universității, pe care conducerea UTCN îl are în vedere în mod constant și permanent, pentru a oferi studenților condiții de studiu și cazare dintre cele mai moderne”, conform reprezentanților instituției.

Studenții UTCN pot servi masa acum în spațiul nou amenajat al cantinei din Campusul Observator.

Universitate cu 12 facultăți

UTCN cuprinde 12 facultăți repartizate în cele centrele universitare Cluj-Napoca și Baia Mare, la care se adaugă extensiile în localitățile Alba Iulia, Bistrița, Satu Mare și Zalău. Oferta educațională, organizată în sistem Bologna, cuprinde programe de licență, masterat și doctorat, dar și de formare continuă. Universitatea avea, în 2020, 19.000 de studenți și 1.500 de angajați.

Direcţiile de cercetare deschise sunt orientate pe priorităţile şi perspectivele pe plan mondial: de la IT&C, la energii regenerabile şi ecologie; de la superconductivitate, spintronică şi nanomateriale, la management şi robotică; de la mecatronică şi inginerie electrică, la autovehicul şi locuinţa viitorului, ori la urbanism și societate.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

25 de angajați asiatici în domeniul HoReCa așteptați la Sovata

Articolul următor

ZF elaborează o tehnologie adaptabilă pentru dezvoltare în mobilitatea electrică autonomă

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share