Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Ambasadorul Finlandei a vizitat Oradea

Primarul Oradiei, Florin Birta, și președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, au primit, luni, 6 martie 2023, vizita Excelenței Sale, ambasadorul Finlandei în România, Marjut Akola. Aceasta din urmă a fost însoțit de Elisa Alho-Kullström, șef adjunct de misiune, și de Mircea Hotoleanu, Consul Onorific al Finlandei la Cluj-Napoca.

În cadrul întrevederii, delegația Ambasadei Republicii Finlanda în România, aflată pentru prima dată în municipiul Oradea, a aprofundat subiecte de impact pentru comunitatea locală și județeană, precum sistemul de sănătate, cel de educație și managementul deșeurilor, cu exemple concrete de bune practici, ce ar putea reprezenta o linie de urmat și pentru administrația orădeană, precum și deschiderea unor parteneriate în acest sens.



„Ne bucurăm că ați ajuns în orașul nostru, chiar dacă nu e prima dată când ne întâlnim. Am mai avut ocazia să stăm de vorbă și în București, unde v-ați manifestat intenția de-a afla mai multe despre Oradea. Atunci încă nu știam despre investiția celor de la Nokian Tyres, compania finlandeză care va deschide o fabrică de anvelope pentru autoturisme în Oradea. Cu ocazia asta ne exprimăm tot sprijinul pentru această investiție importantă pentru municipiul nostru. Suntem deschiși la orice propunere și parteneriat legate de proiecte viitoare ale administrației publice locale”, a menționat primarul Florin Birta.

 

Teme de interes comun

Interlocutorii au exprimat dorința de intensificare a dialogului pe teme de interes comun pentru identificarea și dezvoltarea unor oportunități bilaterale de cooperare în domeniile menționate. Discuțiile au fost axate pe noul spital de boli infecțioase de pe strada Vlădeasa, care va fi realizat prin PNRR, mai apoi pe modul de gestionare a deșeurilor la nivel local și județean, precum și pe proiectecare ar viza dascălii din învățământul local.

Edilul municipiului Oradea a mulțumit pentru intențiile exprimate de Ambasadorul Republicii Finlanda în România, Excelența Sa, Marjut Akola, implicit pentru valorosul schimb de cunoștințe, experiențe și bune practici realizat în contextual dialogului de luni.

De asemenea, primarul Florin Birta a subliniat dorința de continuare și

aprofundare a cooperării la nivel economic cu partea finlandeză, în special în domeniile indicate pe agenda discuțiilor din cadrul vizitei.

La rândul său, președintele Ilie Bolojan a precizat că administrația publică locală este dispusă să își trimită angajații într-un schimb de experiență în țara scandinavă.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Zborul Sibiu-București se lansează pe 27 martie cu 5 curse pe săptămână. CEO AirConnect: „Ținta noastră este să ocupăm 60-70% dintre locurile disponibile”

Articolul următor

POLAND at MIPIM 2023: Opportunities for International Investors

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
RebelDot
Citeste mai mult

RebelDot își face debutul în Formula 1

Dezvoltatorul de software din Cluj clasat în top 1% al companiilor tehnologice globale în funcție de satisfacția clienților…
Investiții
Infrastructură
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share