Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Business-ul Datanet Systems a crescut cu 34% în 2022

Datanet Systems, unul dintre principalii integratori de sisteme IT complexe din România, membru al grupului Soitron, a obținut în 2022 o creştere de 34% a cifrei de afaceri față de 2021, depășind 38 milioane de euro. O sursă importantă de creştere au fost proiectele de securitate IT, care au generat 27% din venituri, incluzând atât vânzări de servicii cât şi soluţii.

Compania şi-a consolidat activitatea şi pe liniile tradiționale de business, pe infrastructură IT şi colaborare, prin derularea unor proiecte ample, atât în mediul privat cât şi public. Creşterea a fost posibilă mulțumită investițiilor în oameni, echipa totalizând peste 99 de certificări Cisco, dar și alte specializări de la vendori internaţionali, dar şi prin parteneriate de business încheiate cu furnizorii globali ca Juniper, F5, Palo Alto, Fortinet, Splunk, etc. Totodată, Divizia Datanet Software Solutions şi-a dublat echipa operațională şi a extins acoperirea serviciilor de outsourcing IT către beneficiari din vestul ţării.

De asemenea, ca urmare a achiziției companiei Red Dot în 2021, organizată ulterior ca Datanet System Cluj, compania a atras în cursul anului trecut clienţi noi din industria auto, consultanță, etc, cu planuri ambițioase de extindere și consolidare a prezenței regionale în următoarea perioadă.

2022 a fost un an cu multe proiecte dezvoltate pe tehnologii inovative, unele implementări fiind chiar premiere naţionale. Astfel de proiecte sunt posibile doar cu o echipă care știe ce are de făcut şi stăpânește bine tehnologia, ceea ce se obține în timp şi cu investiții considerabile în pregătire şi certificări. Evident, rezultatele au fost pe măsură, o creştere consistentă a cifrei de afaceri, dar mai ales a nivelului nostru de expertiză pe câteva domenii-cheie pentru companie,” afirmă Dragoș Stroescu, director executiv Datanet Systems.

În 2022, Datanet Systems a fost implicată în multiple proiecte de anvergură pentru clienţi din industria financiar bancară, sănătate și servicii publice, precum modernizarea infrastructurii Data Center și a rețelei de date pentru Banca Comercială Română, pentru asigurarea geo-rezilienței între sediile din Bucureşti şi Viena. Din zonă publică, Datanet a fost implicată în proiectul de digitalizare a Spitalului Mioveni, livrând soluţiile de networking şi stocare date, video-colaborare, precum şi o aplicație ce permite colectarea de informaţii de la echipamentele medicale şi consolidarea acestora într-un portal disponibil cadrelor medicale.

Alte proiecte de referință au vizat dezvoltarea unor sisteme de Call Center, dotate cu IVR (Interactive Voice Response) conversațional inteligent, menite să asigure necesitățile de comunicare pentru comunități etnice în România și nu numai, pentru clienţi din domeniul bancar și guvernamental.

Pentru 2023, planurile Datanet Systems prevăd păstrarea poziției de lider pe piaţa soluţiilor şi a statutul de principal partener Cisco în România. Totodată, compania își va extinde portofoliul pe ariile de securitate, cloud și datacenter prin localizarea unor servicii disponibile prin grupul Soitron. La nivel de vânzări, Datanet se va concentra în continuare pe soluţiile de securitate cibernetică și infrastructură IT, precum şi pe serviciile cu valoare adăugată asociate.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Sondaj FORTIM: 75% din chiriașii spațiilor de birouri își doresc măsuri ESG

Articolul următor

CTP cumpără portofoliul imobiliar al FM Logistic într-o tranzacție de vânzare și închiriere de peste 100.000 mp

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share