Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

„Produs în Bihor” – târg cu produse locale în fiecare sâmbătă, în Piața Unirii din Oradea

 Piața Unirii din Oradea va găzdui în fiecare zi de sâmbătă un târg al producătorilor locali de unde orădenii își vor putea achiziționa produse tradiționale, prima ediție urmând să aibă loc în 15 iulie.

Piața volantă va fi organizată în cadrul unui parteneriat încheiat între Primăria Oradea, Consiliul Județean Bihor, administrațiile publice locale din municipiile Beiuș și Marghita, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor, Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune și Asociația agricultorilor din Valea Ierului.

„În Oradea, acest târg va fi organizat în fiecare sâmbătă, începând din data de 15 iulie. În acest parteneriat intră inclusiv Asociația Agricultorilor din Valea Ierului care se va ocupa de organizarea pieței volante cu produse tradiționale și locale.   Acest parteneriat în principal a fost încheiat pe o perioadă de un an de zile, iar târgul va avea loc în zona centrală a orașului, mai exact în Piața Unirii”, a explicat, într-o conferință de presă, primarul Florin Birta.

Produse tradiționale locale

Prin această colaborare, autoritățile locale își propun să crească accesul populației la produsele tradiționale locale, precum și să promoveze produsele agroalimentare din județul nostru și tradiția culinară bihoreană. Mai mult decât atât, se dorește susținerea producătorilor locali, toate activitățile desfășurându-se sub denumirea „Produs în Bihor”, astfel de târguri urmând să aibă loc și în municipiile partenere.

La aceste evenimente vor putea participa producători din toate regiunile Bihorului ce vor aduce produse agroalimentare locale de tipul preparatelor din carne și lapte, ouă, pește, uleiuri presate la rece, legume și fructe, produse de patiserie, miere și produse apicole, țuică și vin, obținute de producătorii bihoreni prin valorificarea materiei prime locale.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Stadiu avansat al lucrărilor la Terminalul Cargo de la Aeroportul Oradea

Articolul următor
Datoriile de 2,7 miliarde de lei ale Blue Air sunt către 460 de creditori din țară și din străinătate,

Cât au de recuperat de la Blue Air aeroporturile din Transilvania

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share