Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Cooperarea Grupurilor de acțiune locală în perspectivă transfrontalieră din Banat şi Serbia

sursă foto: depositphotos

Proiectul Cooperarea Grupurilor de acțiune locală în perspectivă transfrontalieră face parte din Programul Interreg IPA CBC România-Serbia.  Partenerii programului sunt Asociația Cetățenilor Leader+ din Banatski Karlovac, Primăria Alibunar din Serbia. Bugetul acestui program amplu este de peste 431.000 euro.



Prin acest proiect se urmăresc unele aspecte importante ale dezvoltării rurale specifice regiunilor judeţelor de frontieră din ambele ţări. O acțiune transfrontalieră comună îi va lega încă o dată în câteva arii importante, cum sunt integrarea culturală și socială a zonelor rurale marginale, agricultura, dezvoltarea turismului rural și ecologic, restaurarea și valorizarea patrimoniului local şi altele.

Proiectul destinat schimbului de bune practici dintre Grupurile de acţiune locală din judeţele Timiş, Mehedinţi şi Caraş-Severin va aborda câteva teme relevante pentru dezvoltarea locală. Prin acţiunile specifice se vor căuta soluţii pentru descoperirea și redescoperirea bogățiilor, valorilor și propriului patrimoniu, se vor identifica modele de cooperare locală și transfrontalieră. Acestea vor augmenta reziliența și capacitatea de dezvoltare a comunităților din România și Serbia, cu caracteristici şi nevoi, adesea comune.

Cooperarea Grupurilor de acțiune locală în perspectivă transfrontalieră ca parte a  IPA e Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia

Proiectul se alătură programului amplu, dezvoltat pe cinci axe prioritare. Finanţarea primului apel, lansat la finele lui 2022 s-a adresat proiectelor ce vizează protecția mediului și adaptarea la schimbările climatice; sănătate și educație; turism și cultură, respectiv managementul frontierei. Au fost bugetate aproximativ 26 milioane de euro fonduri IPA.

Finanțarea cooperării transfrontaliere în zona de graniță româno-sârbă a continuat pentru perioada de programare 2021-2027, prin intermediul Instrumentului de Asistență pentru Preaderare (IPA III), cu sprijinul Uniunii Europene și al guvernelor celor două state.

Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia vizează dezvoltarea socio-economică echilibrată și durabilă a regiunii de graniță dintre România și Republica Serbia prin intermediul proiectelor comune transfrontaliere și acțiunilor comune ale partenerilor români și sârbi.

Aria eligibilă

  • România – 3 județe: Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi
  • Republica Serbia – 6 districte: Severnobanatski, Srednjebanatski, Južnobanatski, Braničevski, Borski, Podunavski




Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

O hartă 3D cu Cetatea Timişoarei în imagini va oferi o experienţă turistică unică

Articolul următor

Bătaie mare pentru contractele de deszăpezire a drumurilor din Bihor

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Citeste mai mult

Angajări în domeniul feroviar

Târgul de Carieră Feroviară în România revine în luna iunie cu cea de-a X-a ediție și aduce în…
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share