Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Pasagerul 2 milioane, sărbătorit cu două luni mai devreme la Cluj

Prima dată când AIAIC a reuşit acestui prag înregistrat într-un an a fost în 2017. De atunci, cu excepţia anilor pandemici 2020 şi 2021, în fiecare an a existat această posibilitate de a marca reuşita printr-un moment aniversar.
Reprezentanții aeroportului au premiat pasagerul aniversar în prezența operatorului de transport | Foto: AIAIC

Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj (AIAIC) a marcat pasagerul cu numărul 2 milioane în 2023, pentru a cincea oară în istoria sa.

Prima dată când AIAIC a reuşit acestui prag înregistrat într-un an a fost în 2017. De atunci, cu excepţia anilor pandemici 2020 şi 2021, în fiecare an a existat această posibilitate de a marca reuşita printr-un moment aniversar.



Pasagerul nr. 2 milioane înregistrat în 2023 a fost sărbătorit cu două luni mai devreme decât în anul anterior, fiind transportat de către operatorul Ryanair, pe zborul său de la Bruxelles – Charleroi la Cluj-Napoca.

Norocosul pasager a fost selectat și premiat la debarcare în prezenţa reprezentanților autorităţilor locale, instituţiilor şi organizaţiilor partenere, a reprezentanţilor aeroportului şi companiei aeriene.

„Suntem încântaţi că programul de vară al zborurilor, cel mai variat disponibil vreodată din Cluj, contribuie la creşterea traficului de pasageri de pe aeroportului clujean, oferind astfel clujenilor şi turiştilor cât mai multe oportunități de călătorie”, a spus Alicja Wojcik-Golebiowska, director regional al Ryanair pentru Europa Centrală, de Est şi Ţările Baltice.

Următoarea aniversare, până la finele anului

„Aniversarea unor praguri semnificative de pasageri pentru Aeroportul Cluj a devenit deja o tradiţie şi o marcă înregistrată a unei dezvoltări continue, bazate pe valori sănătoase pe care o regăsim aici, în cadrul principalului aeroport regional al României”, a menționat Viorel Federiga, preşedintele AIAIC.

„Performanţa ne onorează şi este o motivaţie de a continua eforturile de dezvoltare, inclusiv prin proiectul de extindere a terminalului de pasageri plecări pe latura de nord.

În noua configurație, terminalul plecări și platforma extinsă de parcare aeronave vor răspunde în mod cert nevoilor traficului de pasageri aflat în continuă creștere, dar și numărului mai mare de zboruri preconizat pentru anii care urmează.

Avem convingerea că până la finalul anului 2023 vom depăşi în premieră absolută recordul de 3 milioane de pasageri înregistrați într-un singur an la aeroportul clujean“, a menționat David Ciceo, director general al AIAIC.

Rețeaua de rute a AIAIC oferă în prezent 45 de destinații regulate spre peste 20 de țări din Europa și Orientul Mijlociu, precum și zboruri charter spre cele mai importante destinații turistice ale sezonului.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
La evenimentul de prezentare a Centrului Social de Zi (CCZ) au fost prezenți ministrul finanțelor, Marcel Boloș, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, oficialități județene și locale.

Centrul Social de Zi și-a deschis porțile la Băile Figa

Articolul următor

Legăturile comerciale ale României cu Germania sunt în creştere

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share