Pe lacul de acumulare Oaşa a fost inaugurată o fermă piscicolă dedicată exclusiv creşterii păstrăvului curcubeu. Investiţia de 1,8 milioane euro a fost realizată de Cooperativa agricolă Păstrăvul din Țara Ta.
Unul din cele mai mari lacuri antropice din România, lacul Oaşa este situat la graniţa judeţelor Sibiu şi Alba, în apropierea Transalpinei. Aceste date au făcut să fie locul ideal amplasării unei păstrăvării mai puţin obişnuite la noi. Crescătoriile tradiţionale de peşte sunt alcătuite din bazine, dar de această dată, alegând amplasarea pentru datele geografice deosebite, iniţiatorii au adaptat ferma la condiţiile specifice, montând în într-o anumită zonă a lacului 32 perimetre circulare, numite viviere. Acestea vor sigura într-o primă etapă o capacitate anuală de producţie de 360 de tone, care va putea fi extinsă la 1000 de tone.
Păstrăvăria de pe Oaşa
Investiţia de aproximativ 1,8 milioane euro a fost realizată cu finanţare europeană, prin intermediul Programului Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime(POPAM). Prioritatea U 2 – Stimularea acvaculturii durabile din punctul de vedere al mediului, eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, inovatoare, competitive şi bazate pe cunoaştere a oferit Cooperativei Agricole Păstrăvul din ţara ta posibilitatea de a implementa în judeţul Alba, localitatea Şuşag, proiectul Înfiinţare fermă piscicolăpe lacul Oaşa, în valoare totală de 10.956.153,62 lei. Din această sumă, contributia FEPAM a operatiunilor selectate pentru sprijin a fost de 5.197.962,11 lei, iar contribuția publică totală a operațiunilor selectate pentru sprijin de 6.930.616,15 lei. Cheltuielile eligibile totale ale operațiunilor selectate pentru sprijin au fost de 9.240.821,81 lei.
Cooperativa agricolă Păstrăvul din Țara Ta
Cooperativa agricolă Păstrăvul din Țara Ta este înregistrată în Slănic, judeţul Prahova. În componenţa cooperativei intră Păstrăvăria Valea Stânii Zăganu, Salmontana, Piscicola Prahova, Mario Piscicola, Romavet Investment cu câte 17% şi Păstrăv de Făgăraş cu 16%. Cifra de afaceri a anului 2022 a fost de 11 735. 602 lei, cu un profit net de 33. 948 lei.