Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Încep lucrările la Centura Beiuș, etapa II

Proiectanții au predat săptămâna trecută proiectul tehnic al etapei a doua a Centurii Beiuș.

Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor, a precizat că în paralel cu verificarea aspectelor tehnice și financiare, până la sfârșitul săptămânii în curs vor fi obținute toate avizele necesare eliberării autorizației de construire.



„În 11 septembrie vom da ordinul de începere a lucrărilor și în săptămâna 11 – 15 septembrie constructorii vor începe efectiv lucrările. Acest tronson (culoare albastră în harta alăturată) continuă etapa întâi a centurii, de la nodul rutier aflat în construcție, situat pe drumul național la intrarea în Beiuș, înainte de depozitul firmei Pantano, până la drumul județean spre Delani, pe lângă pădure, așa cum se vede în imaginile alăturate”, a declarat Ilie Bolojan.

Valoarea contractului este de peste 4 milioane de euro. Lucrările vor fi terminate în vara anului viitor. Cele două tronsoane ale centurii vor fi  date în circulație simultan.

 





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Concursul Cum producem și cine consumă? a ajuns la ediţia a treia

Articolul următor

Biletele pentru expoziția Brâncuși sunt puse în vânzare

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
proiecte
Citeste mai mult

Clujul marilor proiecte pe hârtie

Metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană propriu-zisă încă nu au ajuns în faza de șantier, conform listei proiectelor…
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share