Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Științele vieții și dezvoltarea durabilă, îmbinate la USAMV Cluj

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj va găzdui, între 28-30 septembrie, conferința internațională ”Științele vieții pentru dezvoltare sustenabilă”, cu participarea a 250 de specialiști din 15 țări.

Sute de specialiști internaționali vor participa la dezbateri dedicate acestor domenii de mare actualitate.

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj va găzdui, între 28-30 septembrie, conferința internațională ”Științele vieții pentru dezvoltare sustenabilă”, cu participarea a 250 de specialiști din 15 țări. Evenimentul din campusul USAMV este conceput ca un forum dinamic, ce acoperă o gamă largă de domenii științifice.

Conferința cuprinde sesiuni interactive și discuții de tip panel, oferind cercetătorilor din întreaga lume șansa de a se conecta între ei. Obiectivul este schimbul de experiențe științifice, idei și concepte inovatoare, perspective în agricultură, horticultură, știință a plantelor și animalelor, știința și tehnologia alimentației, biotehnologia, medicina veterinară, cu scopul de a încuraja inter și transdisciplinaritatea.

”Speakerii invitați, atât din România, cât și din străinătate, vor elabora un program captivant prin intermediul prezentărilor orale și al posterelor selectate, pentru a prezenta rezultate științifice și tehnologice de actualitate”, a precizat coordonatorul conferinței, a spus Dan Vodnar (foto), prorector cercetare al USAMV.

Sesiunile participante în cadrul lucrărilor sunt agricultură, protecția mediului, horticultură, economie și dezvoltare rurală, științe umaniste, zootehnie, biotehnologii, medicină veterinară, știința și tehnologia alimentului, geodezie, silvicultură, științe exacte aplicate.

Vor participa reprezentanții celor șase facultăți din USAMV, specialiști din Austria, Egipt, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Republica Moldova, Polonia, Spania, Serbia, Slovacia, Marea Britanie, SUA, Burkina Faso și România. Conferința se va desfășura în amfiteatrele USAMV și Centrul de Cercetări pentru Biodiversitate.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Aparatură medicală de peste 10,6 milioane de lei pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor

Articolul următor
Sportul are și anul acesta o săptămână dedicată, unde toate țările Uniunii Europene celebrează importanța mișcării și a unui stil de viață activ.

Filme inspiraționale, cu povești din lumea sportului, în Iulius Parc

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share