Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Regia Autonomă de Transport Brașov (RATBV) va avea cel mai mare terminal finalizat anul acesta

Sursa foto: Bună ziua, Brașov

Cel mai mare terminal RATBV, situat în imediata apropiere a gării Brașov, va fi finalizat în avans față de data prevăzută în contract. Lucrările au ajuns la stadiul de finisaje.

Strategia municipalității  este de a transforma transportul în comun în principala alternativă de mobilitate urbană, în locul autoturismelor proprii. În acest sens, noul terminal se înscrie în planul de dezvoltare a Brașovului, pentru a proteja turismul și natura ca potențial turistic valoros pentru întregul județ.

Constructorul preconizează că lucrările se vor finaliza în acest an, cu câteva luni mai devreme față de prevederile contractuale.

Cum va arăta terminalul?

Terminalul este amplasat în zona parcării publice din imediata apropiere a gării. Reprezentanții RATBV spun că va fi cel mai mare terminal din Brașov. Acesta are 12 peroane și 4 vor fi dotate cu stații electrice cu încărcare rapidă. Suprafața totală este de 7.500 de m.p. Terminalul conține autogara, peroanele, platforma carosabilă pentru 12 autobuze. Sunt prevăzute, ca 9 locuri să fie dedicate autobuzelor cu lungime maximă de 13 m și 3 locuri pentru autobuze articulate cu lungime de 18 m. Terminalul mai are o zonă verde, alei și locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilități.

Între lucrările terminate sunt cele de infrastructură și branșamente, clădirea terminalului, precum și structura metalică pentru copertina  peroanelor. De asemenea, a fost terminată infrastructura a zonei carosabile, se mai lucrează la borduri și se amenajează spațiul verde.

Lucrările sunt realizate de asocierea S.C. Romfit Grup S.R.L. – lider – cu S.C. Har&H S.R.L. Valoarea lucrărilor se ridică la aproximativ 16 milioane de lei, fără TVA. Finanțarea provine, în cea mai mare parte, din fonduri europene nerambursabile.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

România turistică a primelor opt luni ale anului 2023. Brașovul a prins podiumul

Articolul următor

Drumul expres Arad-Oradea are acord de mediu

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Luna mai e Luna Maramureșului

Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share