Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

BNR include patru orașe din Ardeal și Banat în turneul “Antreprenoriat de top”

BNR, Asociația Română a Băncilor, Asociația Societăților Financiare, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii, Academia de Studii Economice București, Asociația de Fintech și Institutul Bancar Român derulează proiectul.

Timișoara, Cluj-Napoca, Sibiu și Brașov se numără printre localitățile alese de Banca Națională a României pentru popularizarea proiectului.

BNR, Asociația Română a Băncilor, Asociația Societăților Financiare, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii, Academia de Studii Economice București, Asociația de Fintech și Institutul Bancar Român derulează proiectul.

“Antreprenoriat de top” are ca obiectiv creșterea educației economice și financiare a întreprinzătorilor. Pornind de la premisa că educația economică și financiară este un interes național comun al autorităților, organizațiilor, mediului privat, populației și că e primordială coordonarea părților interesate, proiectul propune creșterea nivelului de educație financiară a firmelor.

Aceasta se va face prin dezvoltarea cunoștințelor financiare, îmbunătățirea comportamentului financiar, ameliorarea atitudinii financiare, creșterea incluziunii financiare în firme, utilizarea mai amplă a produselor și serviciilor financiare, îmbunătățirea digitalizării activităților financiare și de afaceri.

Proiectul va fi implementat prin conferințe, seminare și workshop-uri organizate începând cu 1 noiembrie, soluții digitale care să facă disponibilă informația pentru antreprenori, într-o manieră rapidă și facilă prin construirea unui portal național de către BNR și partenerii din industria financiară. Portalul va conține date și informații cu titlu gratuit și va avea secțiuni multiple.

Printre ele se numără soluții de finanțare oferite bănci, IFN-uri, soluții alternative; resurse informaționale pentru antreprenori; instrumente și soluții pentru digitalizarea activității financiare a companiei; fonduri nerambursabile europene sau care pot fi accesate prin programe guvernamentale; servicii pentru sprijinirea startup-urilor; securitate cibernetică legată de activitatea financiar-bancară; consultanță juridică, legislativă și contabilă, aspecte privind disciplina financiară; sfaturi utile.

Proiectul va fi funcțional în prima jumătate a anului viitor. Acest demers se va derula sub coordonarea BNR într-o manieră coerentă cu abordarea UE și Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Aderarea la OCDE este unul din obiectivele strategice ale României. Procesul presupune și consolidarea educației financiare a antreprenorilor.

Lansarea la București a acestui proiect va fi urmată de evenimente similare ce se vor organiza, cu sprijinul universităților partenere la Iași, Timișoara, Cluj-Napoca, apoi la Sibiu, Brașov, Constanța, Craiova, în cursul anului viitor.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

BRAȘOV ART STORIES prezintă 13 artiști brașoveni remarcabili

Articolul următor

Festival SetBv 2.0 – Brasov Science, Education and Technology

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share