Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Infrastructura medicală: nevoi și soluții. Experiența italiană pentru România

La București au fost prezente în perioada 14-15 noiembrie 2023,  20 dintre cele mai importante firme italiene din cu experiență în infrastructura medicală, pentru a evalua noi oportunități de colaborare cu companii din România. Au avut loc 3 zile de întâlniri cu autorități, companii  și asociații de specialitate din România, pentru relansarea și dezvoltarea sectorului medical romanesc.

Conferința de follow-up a misiunii 2022 pentru infrastructuri ICE-OICE-ANCE-ANIE în România, intitulată Italy & Romania: Building Together-Health Infrastructure, care s-a desfășurat la București, a fost organizată de ITA – Agenția Italiană de Comerț Exterior, cu coordonarea Ambasadei Italiei la București, în colaborare cu Camera de Comerț Italiană pentru România și Confindustria România.

Reuniune pentru infrastructura medicală

Evenimentul a reunit specialiști, autorități române și italiene, dar și companii interesate în construcția și reconstrucția unor infrastructuri de importanță vitală pentru sectorul sanitar în România. Douăzeci de companii italiene, o parte din ele deja operative în România, au purtat un dialog deschis cu societățile si asociațiile românești active în domeniul structurilor sanitare.

Participare de anvergură

Delegația italiană prezentă la întâlnirea de la București centrată pe problematica diversă din infrastructura medicală din România a fost condusă de Vincenzo Ercole Salazar Sarsfield – Coordonatorul pentru promovarea în străinătate a sectorului infrastructuri și mari proiecte, din cadrul Ministerului Italian pentru Afaceri Externe și Cooperare Internațională, și coordonată de asociațiile italiene de referință, ANCE – Asociația Italiană a Societăților de Construcție, OICE – Asociația Organizațiilor Italiene de Inginerie, Design, Arhitectură și Consiliere Tehnico-Economică și ANIE – Federația Italiană a Companiilor din Sectorul Electronic și Electrotehnic.

Prezent la eveniment, Ministrul român al Sănătății, Alexandru Rafila, a reiterat importanța setării corecte a bazei de creștere sănătoasă a sistemului de sănătate din România. Ministrul a catalogat sănătatea drept domeniu de importanță vitală pentru dezvoltarea României, iar prezența companiilor italiene interesate să participe la realizarea unei infrastructuri spitalicești moderne, îndreptate spre pacient, ca fiind un pas important înspre atingerea acestor obiective.

Prezentarea proiectelor pentru infrastructurile spitalicești cu finanțări internaționale a fost susținută de o prezentare tehnică detaliată din partea Secretarului român de Stat al Ministerului Sănătății, Alexandu Rogobete, care a subliniat faptul că România are la dispoziție, pentru perioada 2022-2030, 4,6 miliarde de euro prin Programul Operațional Sănătate, 2,4 miliarde de euro din PNRR, 300 milioane de euro de la Banca Mondială și 100 milioane de euro din alte fonduri internaționale, printre care Banca Europeana pentru Investiții.

Ambasadorul Italiei la București,  Alfredo Durante Mangoni

„Ediția din 2023 a evenimentului Italy & Romania: Building together a evidențiat încă o dată importanța pe care țările noastre o acordă dezvoltării infrastructurilor sustenabile. România se confruntă cu provocări importante în sectorul sanitar și este esențial ca noi toți să concentrăm eforturile instituțiilor, autorităților și companiilor pentru a consolida, construi și dezvolta acest sector.

A fost tocmai experiența italiană în domeniul sanitar cea care ne-a motivat să concepem și să organizăm acest eveniment. Italia a dat dintotdeauna dovadă de o viziune holistică a asistenței sanitare, și de aceea, cu timpul, am dezvoltat competențe polivalente. Competențele italiene în domeniul managementului spitalicesc sunt cunoscute în toată lumea, inclusiv ramura-cheie a digitalizării și telemedicinei, sau cele ale cercetării și inovației farmacologice. Nivelul de know-how italian în acest domeniu este recunoscut la nivel global, lucru confirmat și de faptul că, de mulți ani, Italia se poziționează printre cele mai bune sisteme sanitare din lume, conform OMS”, a declarat Ambasadorul Italiei la București,  Alfredo Durante Mangoni.

Micaela Soldini, Directorul Agenției ITA în București

„În ciuda situației dificile care durează deja de trei ani, cuprinzând în succesiune rapidă atât pandemia cât și conflictele internaționale, exportul italian a înregistrat, în orice caz, un progres în ceea ce privește dezvoltarea reală, datorită rezilienței antreprenorilor italieni și al forței calității Made in Italy. În acest scenariu, au un rol decisiv pentru dezvoltare sectoarele precum arhitectura, proiectarea și construcțiile, în care Italia se poate mândri cu un know-how de prim nivel.

În cadrul acestui eveniment, vom pune în lumină infrastructurile spitalicești și echipamentele aferente, pentru a întări colaborările dintre Italia și România, luând în considerare etapa de îmbunătățire și evoluție a sistemului sanitar românesc. Dezvoltarea infrastructurii reprezintă coloana vertebrală a dezvoltării fiecărei țări, o dezvoltare care trebuie să răspundă din ce în ce mai mult unor criterii legate de sustenabilitate.

Astfel, proiectele legate de infrastructură nu trebuie doar să fie corecte din punct de vedere procedural, ci trebuie să respecte și anumiți parametri para-economici, ce exprimă dezvoltarea unei țări nu doar din punctul de vedere al PIB, ci și al îmbunătățirii calității vieții populației.

Cum construiești sau refaci o infrastructură medicală?

Domeniul construcțiilor ocupă un rol central în tranziția energetică și în evoluția sustenabilă a orașelor noastre. Dacă ne gândim bine, în Uniunea Europeană, 40% dintre emisiile de gaze toxice, 50% din extracțiile de materii prime, 40-50% din consumul total de energie, 30% din consumul de apă și 30% din producția de deșeuri provin de la clădiri. Forța care va conduce spre dezvoltare sectorul construcțiilor vor fi tocmai investițiile alocate economiei verzi și atingerii obiectivului Zero Emissions Building.

Situația economică face ca această provocare să devină cu atât mai dificilă. Companiile italiene, care dau dovadă de experiență, iscusință, creativitate, care știu să transforme în inovație tehnologică, sunt pregătite să închege parteneriate strategice pentru a se dezvolta pe anumite piețe”, a afirmat Directorul Agenției ITA în București, Micaela Soldini.

Delegație cu experiență în infrastructura medicală

Companiile italiene incluse în delegație au la activ o experiență vastă în domeniul sanitar și al sectoarelor conexe, fără de care nicio structură spitalicească nu ar putea funcționa. Mii de specialiști italieni, instruiți la înalt nivel în timpul realizării proiectelor de infrastructură sanitară în Italia și în lume, sunt pregătiți să colaboreze cu partenerii români.

Astfel, specialiștii italieni și români prezenți în aceste zile la București au discutat despre situația actuală din sectorul sanitar românesc, precum și despre nevoia unor structuri spitalicești moderne și măsurabile prin investiții ce ajung la valoarea de miliarde de euro.

România are la dispoziție finanțări substanțiale provenite din fonduri europene, fonduri internaționale și fonduri de la bugetul de Stat, astfel încât construcția unor unități spitalicești și prestarea altor servicii să poată începe fără obstacole majore.

Un punct critic atins în cadrul discuțiilor a fost legislația locală, care poate influența în mod semnificativ realizarea acestor proiecte.

Expertiza companiilor italiene care au compus delegația, măsurată prin eficiența sistemului sanitar italian, dar confirmată și prin proiecte în valoare de sute de milioane de euro în toată lumea, se poate adapta perfect cerințelor României și poate fi exploatată la maximum de către companiile partenere din România.

Trei sesiuni de discuții

După discursurile din deschiderea evenimentului, rostite de Ambasadorul Italiei la București, Alfredo Durante Mangoni, și de Ministrul Român al Sănătății, Alexandru Rafila, conferința din 14 noiembrie a fost împărțită în trei sesiuni:

  • o sesiune tehnică de prezentare a marilor proiecte de infrastructură spitalicească, susținută de autoritățile și de agențiile guvernamentale, precum și de Banca Europeană de Investiții,
  • o a doua sesiune dedicată dezbaterii normativelor licitațiilor publice în cele două țări și a principalelor probleme și puncte critice întâlnite de companii în relația cu piața românească.
  • o a treia sesiune, în cadrul căreia companiile s-au putut prezenta publicului. Publicul a fost format din peste 70 de companii, dar și din reprezentanții autorităților, ai presei locale, ale asociațiilor românești de specialitate și ai patronatelor. Au fost prezenți și reprezentanții băncilor și ai altor instituții profesionale utile pentru consolidarea bazelor unei noi piețe.

ITA – Agenția Italiană de Comerț Exterior a realizat un catalog digital de prezentare, în limba engleză, a companiilor italiene cuprinse în delegație, și susținut printr-o campanie de comunicare.

Misiunea de afaceri s-a încheiat la data de 15 noiembrie, printr-o vizită a delegației italiene la Spitalul Monza din București, un spital specializat în intervenții chirurgicale complexe și în furnizarea unor servicii medicale integrate de înalt nivel.

Companii italiene prezente la întâlnirea despre infrastructura medicală

Companiile italiene prezente la evenimentul Italy & Romania: Building Together-Health Infrastructure:

3TI PROGETTI ITALIA – INGEGNERIA INTEGRATA S.P.A., CONDOR S.P.A, European Engineering – Consorzio Stabile di Ingegneria, FARESIN FORMWORK SPA UNIP., FINSO S.P.A., FOR.TEC. FORNITURE TECNOLOGICHE S.R.L., ICM S.P.A., ITINERA S.p.A., LA EFFECCI COSTRUZIONI SRL, Maeg Costruzioni SpA, MANELLI IMPRESA SRL, MANENS S.P.A., COOPERATIVA SOCIALE NUOVA SAIR, Pilosio Srl, IMPRESA PIZZAROTTI & C. S.P.A., PLANUS S.P.A., POLITECNICA – INGEGNERIA ED ARCHITETTURA – SOCIETÀ COOPERATIVA, RIZZANI DE ECCHER S.P.A., SEINGIM GLOBAL SERVICE SRL, STAGI S.R.L..

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Comparativ cu septembrie 2022, sosirile în aceste structuri au crescut cu 1,7%; față de august 2023 au scăzut cu 16,8%.

Turiștii străini, în creștere cu 38% la Cluj

Articolul următor

AHK Business Outlook pentru România: Companiile germane se așteaptă la o încetinire a economiei și sunt pesimiste în privința viitorului

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Ovi Pascu, omul care vorbește cu lemnul

Lemnul vorbește! Dar nu toată lumea îl aude și îl înțelege. Artistul orădean, Ovidiu Pascu, „Moșul” pentru prieteni,…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share