Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

E-commerce este responsabil de 25% din rata de creștere a PIB-ului României, în ultimii 10 ani

Creșterea contribuției e-commerce la PIB-ul României este miza președintelui eMAG, Iulian Stanciu. Competențele digitale ale populației influențează în mod direct vânzările.

În cadrul dezbaterii Romanian Digital Day – Competențe digitale pentru viitor, eveniment organizat la Bruxelles, Iulian Stanciu, președintele eMAG a vorbit despre provocările din domeniul e-commerce care limitează creșterea contribuției industriei în PIB-ul României.

Dezbaterea a fost lansată cu mesajul privind importanța economiei digitale în România și Europa. E-commerce reprezintă unul dintre motoarele care alimentează progresul economiei din România. În acest moment, cota economiei digitale este de 10% din total retail. Graficul de mai jos pune în context cifra României.

„PIB-ul României a crescut de la 190 de miliarde în urmă cu zece ani la aproximativ 300 de miliarde anul trecut, ceea ce reprezintă o creștere agregată de 4,6%, în ultimii 10 ani. 25% din această creștere a venit din economia digitală. Care acum reprezintă 18% din PIB-ul total al României. Pentru a da context, există țări din Europa sau din lume în care economia digitală reprezintă până la 40% din PIB. E-commerce nu înseamnă doar software, hardware, deci sectorul IT&C. Economia digitală este parte din comerț, publicitate, sănătate, educație. Deci, economia digitală este peste tot,” explică Iulian Stanciu, președintele eMAG.   

Cum poate să crească economia digitală în România

Abordarea optimistă este că încă există loc de creștere. Trei sunt principiile enumerate de președintele eMAG pentru ca economia digitală din România să crească.

  1. Îmbunătățirea procesului de livrare
„Am investit mult în dezvoltarea unor locker-uri (n.r. dulapuri cu ridicate personală) mai rapide. Avem aproape 5.000 în România. Avem aproape 1.000 în Ungaria, 500 în Bulgaria. Și creștem mai mult pentru că putem livra mai rapid, mai previzibil și putem fi mai aproape de orice client din țară, mergem chiar și în mediul rural,” explică Iulian Stanciu.
  1. Metoda de plată
„Metodele de plată sunt importante, cum ar fi buy now pay later (n.r. cumpără acum, plătește mai târziu). Transferurile instantanee care sunt dezvoltate în unele țări din Europa și devin populare, vor fi dezvoltate cu Ropay în România,” – Iulian Stanciu.
  1. Lărgirea numărului de produse disponibile
„Dacă ne uităm cu 10 ani în urmă, aveam aproximativ 10.000 de produse disponibile. Acum avem 20 de milioane. Într-un centru comercial puteți găsi între 300.000 și 500.000 de produse. În Polonia există 200 de milioane de produse disponibile. Deci, trebuie să dezvoltăm tehnologie și trebuie să dezvoltăm lucruri pentru a ajunge acolo,” subliniază președintele eMAG.

Vânzările sunt direct legate de competențele digitale

Deși România are un grad de utilizare a internetului de 84%, potrivit Digital Economy and Society Index, în creștere față de 76% în 2021, este sub media Uniunii Europene, respectiv 89%.

Însă, în ecuația vânzări directe vs. competențe digitale, acest aspect este relativ relevant. Marea problemă o reprezintă gradul de competențe digitale înregistrat la nivelul populației.

„Stagnăm la 28%, fără progrese de-a lungul anilor, în timp ce media UE este de 54%. Și conform raportului din acest an al Comisiei Europene privind starea deceniului digital, trebuie să reducă acest decalaj. Ținta UE pentru 2030 este de 80%. Conform documentului, reprezentăm un risc pentru realizarea colectivă a țintei UE. Deci, trebuie să accelerăm. În ceea ce privește competențele digitale avansate, suntem la 9% când media UE este de 26%. Și acest 9% este același din ponderea comerțului electronic din totalul comerțului cu amănuntul. Deci, ele sunt corelate. Și 26% este aproape de ponderea comerțului electronic pe piețele occidentale din Europa, mai explică Iulian Stanciu, șeful eMAG.

La capitolul specialiști IT din totalul populației active, România înregistrează o creștere constantă la 2,8% în 2023, față de media Uniuniii Europene de 4,6%. În schimb, suntem peste media UE (4,2%) la numărul de absolvenți cu specializarea IT (6,9%).

Țara celor 4 revoluții industriale și cu cele mai multe femei în IT

România are cel mai mare procent de femei implicate în industria IT din Uniunea Europeană, peste 25%, iar procentul este în continuă creștere. Acești indicatori de performanță confirmă faptul că România poate să livreze educație de calitate superioară. Deși cifrele arată bine, la capitolul competențe digitale, România încă suferă.

„România este țara contrastelor. Viteză mare a internetului în bandă largă, procent mare de femei în IT, număr mare de absolvenți IT, dar nivel scăzut de competențe digitale pentru populație și companii. Putem găsi oameni cu cal și trăsura, ceea ce este pitoresc de altfel, până la experți de talie mondială în AI. Populația României este întinsă de-a lungul celor patru revoluții industriale, și acesta este adevărul, și ar trebui să începem de aici. Pentru a avea progrese, avem nevoie de planuri acționabile pentru toate categoriile. Trebuie să identificăm cele mai mari lacune. Trebuie să ne consolidăm acolo unde suntem buni, dar trebuie să găsim și cele mai bune exemple relevante de țări UE care au reușit să-și sporească rapid abilitățile digitale în ultimii ani,” susține Iulian Stanciu.

Eforturile ar trebui îndreptate spre creșterea abilităților digitale, atragerea și retenția experților în IT.

Inteligența artificială va prelua joburile din industrie?

Potrivit raportului Future of Jobs 2023, furnizat de Forumul Economic Mondial, impactul general al tehnologiei asupra locurilor de muncă va fi net pozitiv.

„Se vor pierde unele joburi, însă se vor crea altele noi. Programatorii nu vor fi înlocuiți. Înțelegerea și adoptarea AI va accelera transformarea digitală și va crește PIB-ul în țările care vor adopta în masă tehnologia digitală. Iar în România, cred că avem ce trebuie ca să progresăm. AI este o unealtă foarte bună de folosit,” arată Iulian Stanciu, președintele eMAG.

Înregistrarea intervenției președintelui eMAG – ZF.ro 

Sursă foto – iqdigital.ro

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Congres internațional de cardiologie și cateterism cardiac la Oradea

Articolul următor

Secție nouă de Pediatrie inaugurată la Arad

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share