Resursa umană din Sibiu: câștig salarial mediu brut, peste valoarea din Regiunea Centru și la nivel național. ♦ Brașovul rămâne cel mai mare „angajator” din regiune, urmat de Sibiu și Mureș. ♦ Cea mai mare creștere salarială în octombrie 2023 față de octombrie 2022 a fost înregistrată în Harghita (+28,8%). ♦ Se înregistrează și o creștere reală a salariului.
Indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, pentru luna octombrie 2023 faţă de luna precedentă a fost 101,46%, iar faţă de luna corespunzătoare din 2022 de 106,57%.
Forța de muncă din Sibiu este plătită cu cel mai mare salariu mediu brut din Regiunea de Dezvoltare Centru. Câştigul salarial mediu brut pe regiune în luna octombrie a fost mai mic decât cel din Sibiu, cu aproape 1.000 de lei.
De altfel, şi câştigul salarial mediu brut la nivel naţional, de 7.509 lei, a fost mai mic decât cel înregistrat în judeţul Sibiu.
Raportat la județele Regiunii Centru, cel mai slab plătiți sunt salariații din Harghita, unde câștigul mediu brut a fost de 5.958 lei.
„În luna octombrie 2023, câştigul salarial mediu brut, calculat ca medie ponderată a câştigurilor realizate în judeţele din regiune, a fost de 6.866 lei, reprezentând 91,4% din câştigul salarial mediu brut la nivel naţional (7.509 lei), în creştere faţă de luna anterioară cu 137 lei (+2%) şi cu 14,3% (+858 lei) faţă de luna corespunzătoare din anul anterior. Cel mai mare câştig mediu brut a fost înregistrat în judeţul Sibiu (7.800 lei), iar cel mai mic în Harghita (5.958 lei)”, dezvăluie analiza Direcției Regionale de Statistică Alba.
Câştigul salarial mediu nominal net (calculat ca medie ponderată a câştigurilor realizate în judeţele din regiune) a fost de 4308 lei, în creștere faţă de luna anterioară cu 2% (+86 lei) și cu 15,2% (+567 lei) față de luna corespunzatoare din anul anterior şi reprezintă 91,8% din câştigul salarial mediu net la nivel naţional (4692 lei).
Valoarea cea mai mare a câştigului salarial mediu net a fost de 4893 lei, înregistrată în judeţul Sibiu, iar cea mai mică în judeţul Harghita, de 3758 lei. Faţă de luna anterioară, câştigul salarial mediu net a înregistrat creșteri în toate județele, astfel : Harghita +114 lei, Sibiu +103 lei, Alba +112 lei, Covasna +81 lei, Mureș +74 lei și Brașov +59 lei.
Harghita, cea mai mare creștere în octombrie 2023 vs. octombrie 2022
Comparativ cu luna corespunzătoare din anul anterior, câştigul salarial mediu net a înregistrat creșteri în toate județele, astfel: Harghita +28,8%, Alba +15,5%, Sibiu +15,2%, Covasna +15,1%, Brașov +12,9% și Mureș +12,6%.
Brașov, cel mai mare „angajator” din regiune
Județul Brașov deține cea mai mare resursă umană salariată din Regiunea Centru, aproximativ 200.000 persoane din totalul regiunii de 717.000. Pe locul al doilea cu câte 20% din salariați, se află județele Mureș și Sibiu. Vezi graficul de mai jos.

Mureș, cel mai mare procent de angajați în Servicii
În funcție de numărul de salariați pe sectoare economice, distribuția este aproximativ asemănătoare în toate județele regiunii. Mureș, Brașov și Harghita au primele 3 cele mai mari procente de angajați în Servicii. În timp ce, Alba are 47% salariați în sectorul Industrie & Construcții. Vezi graficul de mai jos.

Credit foto: Deposit Photos