Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

S-a semnat contractul pentru rețele de gaz în cinci comune din județul Bihor

Joi, 4 ianuarie 2024, la sediul Consiliului Județean Bihor s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția rețelelor de gaz în comunele Buntești, Drăgănești, Lazuri de Beiuș, Pietroasa și Rieni.

Contractul a fost parafat de Asociația Administrativă Gaz Sud, constituită din cele cinci unități administrativ-teritoriale, și reprezentantul asocierii de firme Precon Transilvania SRL (lider), Distrigaz Vest, Gazmind SRL, Luxten Lighting Company SA și Trans Ar Trust Instalații SA.

La semnarea contractului au fost prezenți președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, primarii celor cinci comune și reprezentanții constructorilor și ai firmei de consultanță.

 

115 km de rețele

Valoarea contractului este 66.350.312,41 lei, fără TVA. Durata de realizare este de 16 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, din care sunt prevăzute 4 luni pentru proiectare și 12 de luni pentru execuție. Consiliul Județean Bihor a acordat sprijin direct proiectului, prin expertiză tehnică și logistic. Lungimea totală a rețelelor de gaz în cele cinci unități administrativ-teritoriale va fi de 115 kilometri, cu peste 3.300 de branșamente.

Proiectul „Înființarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în comunele Drăgănești, Buntești, Rieni, Lazuri de Beiuș, Pietroasa, județul Bihor” este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

În total, 19 primării din județul Bihor și-au exprimat interesul de a investi în introducerea sau extinderea rețelelor de gaze naturale, cu finanțare din fonduri europene guvernamentale, din bugetele locale și din fonduri private asigurate de firmele concesionare. Acestea se află în diferite faze de implementare.

Reamintim că în luna august 2021, Consiliul Județean Bihor a anunțat că va aloca în fiecare an un milion de euro pentru extinderea rețelei de gaze naturale, ceea ce ar permite susținerea a 5 sau 6 primării.

Sprijinul Consiliului Județean Bihor constă și în consiliere juridică și financiară, în obținerea avizelor necesare, întocmirea documentațiilor, dar și implicare în implementarea proiectului.

 

Surse de finanțare

Fonduri europene: Nojorid, Oșorhei, Paleu, Rieni, Buntești, Pietroasa, Drăgăneşti şi Lazuride Beiuș;

Fonduri guvernamentale: Sânmartin, Aleșd, Aștileu, Țețchea, Tileagd, Ciumeghiu și Cociuba Mare;

Fonduri private: Ștei, Lunca, Sânnicolau Român și Cefa.

 

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

ZECE ȚINTE PENTRU SECTORUL PĂDURE - LEMN

Articolul următor
Promelek XXI a asigurat modernizarea infrastructurii electrice și un sistem de control eficient al energiei. O interfață intuitivă permite acum personalului să monitorizeze și să ajusteze cu ușurință parametrii termici.

Promelek a eficientizat energetic Grădinița Floare de Iris

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share