Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Clujul va beneficia de locomotive Alstom care “gonesc” cu 200 km/oră

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a desemnat asocierea Alstom (Alstom Transport - lider, Alstom Transportation Germany - asociat), drept câștigătoare a licitației pentru achiziția a 16 locomotive electrice noi, având patru osii cu sisteme ERTMS.
Locomotivele Alstom sunt capabile să tracteze până la 16 vagoane destinate transportului de călători | Foto: ARF

Acestea vor opera pe trasee de la Cluj-Napoca la Timișoara și Iași, respectiv de la Dej spre București – Constanța.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a desemnat asocierea Alstom Transport (lider), Alstom Transportation Germany (asociat) drept câștigătoare a licitației pentru achiziția a 16 locomotive electrice noi, având patru osii cu sisteme ERTMS.

Acestea sunt capabile să circule cu o viteză maximă de 160-200 km/h și să tracteze până la 16 vagoane destinate transportului de călători. În contract sunt incluse și serviciile de mentenanță și reparații pe 20 de ani, necesare funcționării în condiții optime de siguranță și confort a locomotivelor.

“Finanțarea proiectului este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii”, a precizat ARF.

Ofertă de 181 milioane euro

După finalizarea propunerilor tehnice și financiare ale unicului producător de material rulant care a depus documentația de licitație, primirea avizelor de la Autoritatea Națională pentru Achiziții Publice și încărcarea raportului final al procedurii în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, Comisia de evaluare a oficializat câștigarea licitației prin desemnarea producătorului de material rulant francez Alstom Transport.

Oferta financiară se ridică la 767 de milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată. Ea este compusă din valoarea de livrare a 16 locomotive electrice și contravaloarea mentenanței pentru 20 de ani. În contractul de achiziție este prevăzută o clauză de revizuire privind posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanță cu încă 20 ani, fără organizarea unei proceduri competitive, prin încheierea unui act adiţional.

Așteaptă eventualele contestații

În conformitate cu rezultatele studiului de fezabilitate care stă la baza acestui proiect și potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobați de Guvernul României, locomotivele electrice vor fi utilizate de către societatea de stat CFR Călători, în cadrul contractelor de servicii publice atribuite.

Introducerea acestor locomotive electrice vizează creșterea eficienței modului de exploatare a serviciilor de transport feroviar de călători, reducerea poluării și creșterea confortului pe o serie de rute de pe rețeaua feroviară publică electrificată sau în curs de electrificare.

Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații, respectiv după soluționarea contestaților sau plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.

Pe ce rute vor opera locomotivele

  1. Dej – Brașov – București – Constanța
  2. Timișoara – Arad – Brașov – București – Constanța
  3. Timișoara – Cluj-Napoca – Iași
  4. Iași / Suceava – București – Constanța

Sursa: ARF

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie  sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, în municipiul Dej, 60 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.

ANL a recepţionat un bloc de 4 milioane de euro la Dej

Articolul următor

Megaconferință despre educație la Cluj. S-au înscris 500 de participanți

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Romgaz repornește forajele la Caragele

Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share