Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Despre piața muncii și investiții, într-un eveniment organizat de International Work Finder

Evenimentul: „Dezvoltare, reziliență și perspective pentru economia orașelor din România” va avea loc miercuri, 31 ianuarie 2024, de la ora 17:00, la Queen Marry Ballroom, Strada Teatrului nr. 1- 2, Oradea. Transilvania Business este partener media al evenimentului.

Anul 2024 stă sub semnul impredictibilității, la bază fiind noile măsuri fiscal-bugetare care vin cu o presiune suplimentară asupra companiilor din România. Acestea nu sunt ferite nici de schimbările în piața muncii peste care se adaugă incertitudinea cauzată de evenimentele de la graniță. Însă, cu toate acestea, previziunile economice în privința României nu sunt sumbre, din contră, există economiști care vorbesc despre creștere economică, fie ea una modică. Dezvoltarea sustenabilă este susținută întotdeauna de investiții.

Oradea, model de bune practici

La nivel regional, există zone care demonstrează acest lucru. Oradea, spre exemplu, este orașul din România care a cunoscut o creștere spectaculoasă în ultimii ani și poate fi un model de bune practici pentru ceilalți.

Va prelua, însă, cineva acest exemplu? Vor mai exista investiții private notabile într-un an cum se anunță a fi 2024? Ce proiecte majore sunt previzionate pentru acest an? Vom avea suficienți oameni capabili să ducă la bun sfârșit proiectele gândite de antreprenori? Cum putem face față impredictibilității fiscale?

La toate aceste întrebări va încerca să ofere răspunsuri comunității de business din Bihor, International Work Finder, în cadrul evenimentului „Dezvoltare, reziliență și perspective pentru economia orașelor din România”. Acesta va fi organizat miercuri, 31 ianuarie 2024, de la ora 17:00, la Queen Marry Ballroom, Strada Teatrului nr. 1- 2, Oradea.

Speakeri

În cadrul evenimentului vor avea loc și două paneluri de discuții, sesiuni de Q&A cu publicul și, bineînțeles, timp de calitate pentru networking.

În cadrul panelului I – Investiții reziliente în viitor – se vor căuta răspunsuri la întrebări precum:

  • Ce investiții publice și private sunt programate pentru 2024 în Bihor?
  • Creșterea economiei locale, un vis sau o realitate?
  • Ce face un antreprenor de succes într-o piață fără predictibilitate pentru a-și dezvolta sau menține afacerea?
  • Care sunt provocările financiar – contabile ale anului 2024 și la ce trebuie să se aștepte companiile?
  • Care sunt domeniile de succes din Bihor și ce poate fi îmbunătățit din perspectiva investitorilor?

Panelul II – Resursa umană. Cum găsim echilibru între nevoile angajatului și ale angajatorului – va încerca să ofere răspunsuri la întrebări precum:

  • Timpul liber, beneficiile extra, salariul sau poziția, ce îi motivează pe angajați?
  • Care este secretul angajatorului care nu se mai confruntă cu o fluctuație mare de personal?
  • Cei 100.000 de asiatici ce vor veni în țară sunt o soluție la deficitul mare de forță de muncă?
  • Ce schimbări legislative vizează recrutarea asiaticilor pentru 2024?
  • Ce soluții există pentru antreprenorii care nu au angajați suficienți, dar nu vor să se implice într-un proiect de recrutare?

Vor lua cuvântul în cadrul evenimentului speakeri precum: Luminița Popa – manager HR Plexus, Dacian Palladi – consilier Primăria Oradea, Linda Sereș – manager general Ristretto, Ilie Ilea – manager general Marvicon, Dan Rusu – director Horticultura, Codruța Bala – CEO Human 4 Human Consulting, Leontina Pușcaș – RER Vest. Lista speakerilor este în curs de actualizare, așteptându-se și alte confirmări.

Discuțiile vor fi moderate de Bogdan Băbălău Maghiar.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Simona Halep revine pe terenul de tenis la Cluj

Articolul următor

Firma austriacă Schrack Technik a dotat un laborator de la Univesitatea din Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share