Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Kadra a terminat anul cu afaceri de 13 milioane de euro

Cel mai vechi furnizor de soluții integrate de acces din România a ajuns, în 2023, la afaceri de 62 milioane lei, în creștere cu 22% față de anul anterior. Profitul net net al Kadra Cluj e estimat la 4 milioane lei. Compania a finalizat multe proiecte medicale de anvergură și proiecte de management automat al parcărilor, segment pe care este lider, prin intermediul diviziei Parkomatic. Solicitările de reamenajare a spațiilor industriale cu soluții performante de protecție la foc și evacuare a fumului au fost factori ce au contribuit la rezultatele financiare din 2023. „Anul trecut, ne-am implicat în 100 de proiecte mari, atât cu soluții de management automat al accesului (uși automate, uși de spital), cât și cu sisteme inteligente de parcare sau soluții de protecție la foc, În 2023, am derulat proiecte importante, care au presupus soluții complexe pentru 35 de spitale publice și private, unde a fost accesată întreaga gamă de uși medicale Tormed, cât și sisteme de protecție la foc. Am realizat un număr important de parcări pentru sectorul public și cel privat. În domeniul industrial (hale, depozite), care a înregistrat investiții importante în ultima vreme, am avut intervenții mai ales cu soluții de protecție la foc (trape de desfumare și uși rezistente la foc). 8% din cifra de afaceri este realizată prin proiecte publice, restul fiind contracte din zona privată. În ultimii ani, am început să participăm la licitații publice; ne dorim să creștem și pe acest segment de piață. Experiența noastră poate aduce plus valoare tuturor clienților noștri, atât pe zona de soluții de management automat al accesului, cât și pe cea de servicii asociate", a declarat Andreea Strugaru, coproprietar și marketing manager al Kadra. Spitalul Medicover din Pipera, București, Maternitatea Brașov, Spitalul Militar sunt doar proiectele importante realizate în sectorul medical. Printre parcările finalizate de Kadra se numără cele de la Universitate, One Verdi (București), Aeroporturile din Cluj și Sibiu, Sala Polivalentă Cluj, Băile Felix (Bihor). Kadra a demarat două proiecte cu finanțare europeană pentru obținerea de surse de energie regenerabilă și eficientizarea energetică a spațiului de microproducție de la Cluj. La final de an, Kadra a încheiat un parteneriat cu EMI International, lider european în domeniul soluțiilor industriale de acces. „Grupul EMI vine în acest parteneriat în special cu experiența sa din domeniul industrial. Noi, KADRA, o completăm cu expertiza de pe segmentul medical și cu soluțiile integrate de management automat al parcărilor, zonă unde suntem lideri de piață. Kadra își propune ca strategie de viitor să urce cifra de afaceri pe segmentul de servicii tehnice, în timp ce EMI a dezvoltat un business solid în acest domeniu. Acest lucru ne va fi util în strategia de dezvoltare. Parteneriatul ne crește competitivitatea și ne deschide accesul spre noi piețe europene", spune Strugaru. Pentru 2024, Kadra a bugetat o creștere a afacerilor de peste 20% bazată pe oportunitățile pieței și pe contractele deja semnate. Un obiectiv important ste creșterea zonei de servicii (mentenanță și service). Digitalizarea și creșterea eficienței energetice se vor menține prioritare și în 2024.  Din 2023 Kadra a intrat într-un parteneriat strategic cu grupul EMI, lider european în soluții industriale de acces. În urma achizițiilor companiilor Decran și Access Systems din Belgia, EMI operează facilități de asamblare în România și Slovacia, precum și capacități de service și mentenanță în România și Belgia.

Cel mai vechi furnizor de soluții integrate de acces din România a ajuns, în 2023, la afaceri de 62 milioane lei, în creștere cu 22% față de anul anterior.

Profitul net net al Kadra Cluj e estimat la 4 milioane lei. Compania a finalizat multe proiecte medicale de anvergură și proiecte de management automat al parcărilor, segment pe care este lider, prin intermediul diviziei Parkomatic. Solicitările de reamenajare a spațiilor industriale cu soluții performante de protecție la foc și evacuare a fumului au fost factori ce au contribuit la rezultatele financiare din 2023.

„Anul trecut, ne-am implicat în 100 de proiecte mari, atât cu soluții de management automat al accesului (uși automate, uși de spital), cât și cu sisteme inteligente de parcare sau soluții de protecție la foc, În 2023, am derulat proiecte importante, care au presupus soluții complexe pentru 35 de spitale publice și private, unde a fost accesată întreaga gamă de uși medicale Tormed, cât și sisteme de protecție la foc.

Am realizat un număr important de parcări pentru sectorul public și cel privat. În domeniul industrial (hale, depozite), care a înregistrat investiții importante în ultima vreme, am avut intervenții mai ales cu soluții de protecție la foc (trape de desfumare și uși rezistente la foc). 8% din cifra de afaceri este realizată prin proiecte publice, restul fiind contracte din zona privată.

În ultimii ani, am început să participăm la licitații publice; ne dorim să creștem și pe acest segment de piață. Experiența noastră poate aduce plus valoare tuturor clienților noștri, atât pe zona de soluții de management automat al accesului, cât și pe cea de servicii asociate”, a declarat Andreea Strugaru, coproprietar și marketing manager al Kadra.

Spitalul Medicover din Pipera, București, Maternitatea Brașov, Spitalul Militar sunt doar proiectele importante realizate în sectorul medical. Printre parcările finalizate de Kadra se numără cele de la Universitate, One Verdi (București), Aeroporturile din Cluj și Sibiu, Sala Polivalentă Cluj, Băile Felix (Bihor).

Kadra a demarat două proiecte cu finanțare europeană pentru obținerea de surse de energie regenerabilă și eficientizarea energetică a spațiului de microproducție de la Cluj. La final de an, Kadra a încheiat un parteneriat cu EMI International, lider european în domeniul soluțiilor industriale de acces.

„Grupul EMI vine în acest parteneriat în special cu experiența sa din domeniul industrial. Noi, KADRA, o completăm cu expertiza de pe segmentul medical și cu soluțiile integrate de management automat al parcărilor, zonă unde suntem lideri de piață.

Kadra își propune ca strategie de viitor să urce cifra de afaceri pe segmentul de servicii tehnice, în timp ce EMI a dezvoltat un business solid în acest domeniu. Acest lucru ne va fi util în strategia de dezvoltare. Parteneriatul ne crește competitivitatea și ne deschide accesul spre noi piețe europene”, spune Strugaru.

Pentru 2024, Kadra a bugetat o creștere a afacerilor de peste 20% bazată pe oportunitățile pieței și pe contractele deja semnate. Un obiectiv important ste creșterea zonei de servicii (mentenanță și service). Digitalizarea și creșterea eficienței energetice se vor menține prioritare și în 2024.

Din 2023 Kadra a intrat într-un parteneriat strategic cu grupul EMI, lider european în soluții industriale de acces. În urma achizițiilor companiilor Decran și Access Systems din Belgia, EMI operează facilități de asamblare în România și Slovacia, precum și capacități de service și mentenanță în România și Belgia.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Consiliul Județean (CJ) Cluj a fost reprezentat de vicepreședintele Istvan Vakar.

Clujul și-a prezentat strategia de digitalizare a administrației la Chișinău

Articolul următor
Corteva Agriscience a lansat seria de video „Drumul Seminței”, care descrie întregul proces de producție al acesteia, de la semănatul formelor parentale în câmp până la ambalarea și livrarea semințelor către clienți.

Corteva Agriscience lansează seria video „Drumul Seminței”

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share