Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Transilvania Film va distribui un documentar despre Ilie Năstase

Îmbinând imagini de arhivă extraordinare și interviuri cu unii dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume, precum Rafael Nadal, Bjorn Borg, Jimmy Connors, Nadia Comăneci, Boris Becker, “Nasty” spune povestea unui personaj unic.
Legendarul John McEnroe, intervievat despre o altă legendă a tenisului | Foto: Transilvania Film

Viața și cariera primului nr. 1 din istoria clasamentului ATP, controversele care l-au înconjurat și amprenta pe care a lăsat-o asupra lumii tenisului sunt subiectul documentarului “Nasty”, ce va putea fi urmărit, din 16 aprilie, în cinematografe din Transilvania și Banat.

“Îmbinând imagini de arhivă extraordinare și interviuri cu unii dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume, precum Rafael Nadal, Bjorn Borg, Jimmy Connors, Nadia Comăneci, Boris Becker, “Nasty” spune povestea unui personaj unic. Phil Knight, cofondatorul Nike, vorbește, într-un interviu exclusiv, despre relația cu Năstase, primul sportiv profesionist care a semnat un contract de reprezentare cu celebrul brand în 1972″, conform Transilvania Film.

“În 1972, Năstase a câștigat primul său US Open și a ajuns în finala Cupei Davis și a Wimbledonului. O combinație irezistibilă de talent, excentricitate și umor au făcut din Nasty (porecla pe care i-a dat-o presa) un veritabil showman admirat de fani, comentatori și de alți sportivi. După Năstase, tenisul nu a mai fost la fel”, conform Transilvania Film.

„Ilie Năstase a fost fabulos pe teren. Acest tânăr venit dintr-o țară comunistă a reușit, în doar câțiva ani  să cucerească lumea prin talent și personalitate. Lucrăm de cinci ani pentru acest proiect, timp în care am descoperit arhive impresionante despre cariera și viața lui Năstase.

Am avut șansa să discutăm cu superstaruri ale sportului, oameni care au fost profund influențați de el. În final, eforturile noastre se vor vedea pe marele ecran – un portret al unui personaj complex, mereu surprinzător, greu de definit, care a făcut istorie și pentru România, dar și pentru tenis”, a spus Tudor Giurgiu.

Primele imagini din film au fost lansate pe rețelele de socializare. Afișul filmului integrează un portret al tenismenului creat de artistul Roger Huyssen pentru a ilustra un interviu cu Năstase apărut în revista Playboy SUA din iunie 1977.

„Am fost fascinat mereu de lejeritatea lui Ilie Năstase pe teren. Iar eu l-am prins destul de târziu, jucând doar meciuri demonstrative. Am crescut în familie cu numele lui. Mulți specialiști în tenis, inclusiv Björn Borg, spun că doar doi jucători din istorie au avut un har special: Năstase și Federer.

Când am citit și autobiografia lui Ilie m-am decis să facem acest film. Acum, când e gata, îmi dau seama că superlativele folosite pentru a-l descrie nu sunt deloc exagerate. În unele momente, el a fost mai popular chiar decât tenisul în sine. Asta mi-aș dori să vadă noile generații în “Nasty”, o figură inspirațională, care a zguduit lumea”, a menționat Cosmin Hodor.

„Mă bucură foarte mult că suntem co-producătorii acestui film fascinant despre viața lui Ilie Năstase – o legendă a tenisului, ale cărui meciuri mi-au bucurat copilăria și a cărui carismă pe teren e recunoscută și astăzi.

Regizorii au portretizat cu abilitate călătoria acestui sportiv est-european care a depășit granițele cu talentul și personalitatea sa, care i-au câștigat porecla Nasty pentru stilul său captivant și adesea controversat. Acest film prinde esența unui adevărat showman, amintindu-ne de moștenirea lui Năstase și de amprenta pe care a lăsat-o în lumea tenisului”, spune Hanka Kastelicova.

Documentarul este regizat de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor Popescu și distribuit de Transilvania Film. Producători sunt Cosmin Hodor (HDR Evolution) și Tudor Giurgiu (Libra Films), iar coproducător, Hanka Kastelicova (Vice President & Executive Producers Documentaries HBO EMEA – Max).

Acesta este produs de Libra Films și HDR Evolution în coproducție cu HBO și Televiziunea Română. Premiera filmului va avea loc în 16 aprilie, la Sala Palatului din București, în prezența lui Ilie Năstase, a echipei și a invitaților speciali. Biletele au fost puse în vânzare online.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Toate trecerile de pietoni din județul Satu Mare vor fi iluminate cu LED

Articolul următor

XTB le oferă investitorilor alternative pentru ETF-urile spot pe Bitcoin: ETN, vărul îndepărtat al ETF-ului, dar la fel de eficient

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share