Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Evenimente de prezentare a rezultatelor studiului „Importanța mediului online pentru dezvoltarea companiilor din România”

Prezentarea rezultatelor studiului „Importanța mediului online pentru dezvoltarea companiilor din România”, desfășurat de agenția de marketing KLAIN, în colaborare cu Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), Centrul de Cercetare în Comunicare și Inovare Socială (CoRe) și susținut de BT MIC împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și TBI Bank va avea loc în cadrul a două evenimente. Primul dintre acestea va avea loc în data de 21 martie în Cluj-Napoca, urmând ca al doilea eveniment să fie organizat în 27 martie, în București.

Desfășurat în perioada august-decembrie 2023, studiul a urmărit determinarea modalității de utilizare a platformelor online de către oamenii de business din România și impactul digitalului asupra companiilor din țara noastră. Rezultatele obținute prin acesta vor putea fi utilizate atât de antreprenori în dezvoltarea strategiilor de business și de marketing, cât și de specialiștii din domeniu pentru înțelegerea așteptărilor și nevoilor mediului de afaceri.

 

 

Importanța mediului online

„Pentru a realiza un studiu relevant la nivel național a fost nevoie de o muncă susținută și de o implicare puternică din partea echipei de proiect, pentru a încuraja antreprenorii și managerii din România să completeze chestionarul asociat acestuia. În final, am obținut informații cheie despre modul în care sunt percepute canalele digitale de comunicare, dar și despre așteptările antreprenorilor cu privire la ele. Rezultatele studiului, împreună cu interpretarea lor, vor fi prezentate în cadrul celor două evenimente și ulterior pe site-urile noastre”, a declarat Valentin Bolboacă, managerul agenției KLAIN.

Evenimentul din Cluj-Napoca va începe cu o prezentare a celor mai importante concluzii ale studiului și interpretarea impactului lor asupra business-urilor care operează în spațiul digital. Aceasta va fi urmată de un panel cu realizatorii studiului, anume: Ioan Hosu (Director de departament Comunicare, Relații Publice și Publicitate, Prof. Univ. din cadru UBB), Pintea Anghel (Manager Coordonator, Departament Inițiative Antreprenoriale – din cadrul BT Mic), Nicoleta Rusa (Manager eCommerce TBI Bank), Alina Marchiș (Associate, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare) și Valentin Bolboacă (CEO Agenția de Marketing KLAIN).

Teme și Q&A

Temele abordate în cadrul discuției vor viza diferențele dintre strategia de business și strategia de marketing, deținerea unui website propriu de prezentare, utilizarea canalelor de comunicare de către companii, impactul prezenței online asupra cifrei de afaceri, bugetele alocate în 2023 pentru marketingul digital și impactul schimbărilor tehnologice asupra mediului de business din România.

În urma panelului va avea loc o sesiune de întrebări și răspunsuri, în cadrul căreia antreprenorii vor putea clarifica cele mai importante aspecte ale studiului și vor obține informații punctuale cu privire la industria în care își desfășoară activitatea.

Evenimentul desfășurat în Cluj-Napoca este susținut de agenția KLAIN și de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare cu finanțare din partea Uniunii Europene. Accesul la acesta va fi realizat pe bază de invitație.

KLAIN

Compania KLAIN este o agenție de digital marketing ce oferă servicii complete de comunicare și promovare online din anul 2007. Focusul agenției este de a ajuta firmele să genereze rezultate din prezența lor în mediul online, printr-un proces clar definit, folosind instrumente specifice de măsurare a rezultatelor obținute din acțiunile pe care le realizează.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Marius Moga a inaugurat Școala Gimnazială din satul Câlnic, renovată de Asociația BookLand

Articolul următor

Oradea deschide seria conferințelor Business Evolution

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share