Wine Travel Awards 2023-2024 și-a anunțat astăzi premianții, iar Marinela Ardelean, Ambasadoarea vinurilor românești, a obținut nu unul, ci două medalii. Organizatorii WTA au făcut publice numele câștigătorilor, felicitându-i pe toți cei implicați în organizarea acestei competiții din lumea vinurilor. Ceremonia de premiere va avea loc Londra, în cadrul căreia vor fi trecute în revistă toate rezultatele campaniei 2023–2024, câștigătorii votului publicului, precum și al juriului profesionist.
Publicul, în cadrul votului popular, dar și experții au desemnat-o pe Marinela Ardelean Expert Opinion, în categoria Wine&Food Influencers, cu 962 de voturi. Victoria ei este una categorică, pe locul al doilea situându-se Teresa Colaço do Rosário din Protugalia, cu 622 de voturi, iar pe locul al treilea, Allison Levine din Statele Unite ale Americii, cu 419 voturi. Juratul categoriei a fost Dr. Ricardo Nunez.
Însă eforturile ei de a face cunoscute cele mai reușite vinuri, de a promova calitatea și virtuțile excelente ale vinurilor românești au impresionat juriul în asemenea măsură, încât alături de producătorul georgian SHUMI Winery, Marinela Ardelean a obținut Marele Premiu al Juriului pentru „realizări excepționale și dăruire în promovarea artei viniculturii și în crearea unor experiențe de enoturism de neuitat”.
Inițiatoarea RO Wine – International Wine Festival of Romania, Marinela Ardelean va putea fi felicitată de iubitorii vinurilor în cadrul ediției de primăvară de la București, din 24, 25 și 26 mai 2024, care va avea loc la Fratelli Studios, Strada Glodeni nr 1-3.
De fapt, mai este un premiu pentru Marinela Ardelean
Marinela Ardelean este implicată în cadrul unui program intitulat Deschidem Vinul Românesc by Carrefour. Acesta a fost premiat cu trofeul special al juriului, în categoria Strategie Creativă, grație implicării entuziaste a ambasadoarei și talentului ei de a fi un profesor bun și extrem de agreabil pentru toți cei dispuși să învețe ce înseamnă vinul bun în viața omului, cum să-l aleagă pe cel potrivit. Inițiativa de a intra cu vinuri de calitate în cadrul lanțului de retail este un pas important atât în accesibilizarea vinurilor din cramele românești spre publicul larg, cât și în susținerea producătorilor.
Deschidem Vinul Românesc este un program național pe termen lung, dezvoltat de Carrefour România. Scopul proiectului este de a sprijini industria vinului din România și de a pune România pe harta internațională a vinului. Programul a început în 2019 a susținut multe crame românești cunoscute și mici să aibă acces la vânzări cu amănuntul. Până în prezent, programul include 240 de vinuri de la peste 70 de crame românești. În fiecare an Deschidem Vinul Romanesc își extinde portofoliul spre noi soiuri și crame. Unele dintre aceste vinuri pot fi achiziționate exclusiv de la Carrefour. Astăzi, aproximativ 200 de vinuri participă la program, dintre care multe primesc în mod regulat premii la cele mai prestigioase competiții internaționale de vinuri, cum sunt International Wine Contest București, Concours Mondial de Bruxelles, International Wine Challenge și Decanter World Wine Awards.
Moldovenii nu sunt mai prejos
Premiul Magnet of the Region, la categoria Evenimente Enogastronomice, care l-a avut ca jurat pe Javier de las Muelas, a fost obținut de inițiativa Ziua Națională a Vinului în Moldova de cei de la Vinul Moldovei (Wine of Moldova).
Cine au fost votanții Wine Travel Awards 2023-2024?
În cadrul Wine Travel Awards au participat 33 de țări producătoare de vin. În perioada următoare se va desfășura acțiuni ale WTA în Regatul Unit, Italia, Germania, Moldova, Franța, Spania, Georgia, Polonia și Ucraina. În procesul de votare au participat 625 000 de profesioniști în materie de vin și turism, 2,5 milioane de iubitori ai vinului de pe cinci continente, 750 bloggeri de vin și gastronomie, jurnaliști din Europa Centrală, de Nord și de Est, Statele Unite ale Americii, Australia, America de Sud, China, Singapore, India etc. 25% din totalul votanților au fost profesioniști, restul fiind reprezentat de amatorii iubitori ai vinurilor.