Camera de Comerț și Industrie Maramureș și Baia Mare Value Centre vor organiza, în perioada 24-26 mai, în parcarea centrului comercial, evenimentul Auto Show Maramureș (ASM).
Dealerii auto din județul Maramureș vor expune la ASM cele mai noi modele de mașini și vor pregăti la standurile lor surprize și oferte speciale pentru publicul larg. Pasionații de mașini dar și persoanele interesate să își achiziționeze un autovehicul nou, hibrid sau electric, vor avea posibilitatea să testeze și să aleagă dintr-o gamă variată de mașini.
Printre brandurile prezente se numără Mercedes-Benz, Mazda, Suzuki, Volkswagen, BMW, Dacia, Renault, Nissan, KIA, Toyota, dar și ATV-urile Can-Am N (SSV). De asemenea, vor mai fi expuse produse cu tehnică ecologică de curățenie și apă pentru mașini și alte produse consumabile cu Nanosilver
Târgul va promova servicii pentru examinarea medicală și psihologică pentru dobândire sau preschimbare permis de conducere. Serviciul Rutier Maramureș a răspuns afirmativ apelului la „automobilizare” și va pregăti un stand la ASM, unde va fi expusă tehnica de lucru din dotare. Deschiderea oficială va avea loc în 24 mai, iar intrarea la ASM este liberă.