Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Banatul sârbesc devine o mică Cappadocia în acest weekend

Bănățenii sunt invitați la Festivalul Baloanelor Zburătoare Kikinda, Banatul sârbesc- 23 – 26 Mai 2024, ediția nr. 2.

Bănățenii sunt invitați în acest weekend la Kikinda, în Banatul sârbesc, unde are loc cea de-a două ediție a Festivalului Baloanelor cu aer cald. Ei se pot bucură de o experiență unică în viață: să admire, fie din balon panorama orașului Kikinda și a împrejurimilor bănățene, sau de la sol, spectacolul înălțării baloanelor.

Potrivit informațiilor trimise de la fața locului pentru Transilvania Business, de diplomatul culinar Romana Rista, evenimentul ține trei zile, de vineri până duminică. Are loc la Staro Jezero – Iazul Vechi, un loc de agrement plin de verdeață, aflat la câteva sute de metri de centrul Kikindei.

Echipe din patru țări

La acest festival, în acest an, vor fi prezente echipe din patru țări: România, Serbia, Ungaria și Slovenia. Nouă baloane vor efectua fiecare câte două zboruri pe zi. Zborurile cu balonul vor avea loc la primele ore ale dimineții, în jurul orelor 5:00 -6:30, și ale serii, începând cu 19:00. Toate activitățile vor depinde de condițiile meteo și sunt oferite gratuit. Organizatorii, Primăria Kikinda și Biroul de Turism Kikinda, dedică cu prioritate o parte din zborurile cu balonul premianților la olimpiade mondiale și la educație din școlile generale, liceu și profesionale din oraș. Pentru copii cu vârstele între 5 și 14 ani baloanele se vor ridică la câțiva metri de sol (lifting) între orele 19:00 și 20:00 pentru a se bucura și ei de această experiență.

Punctul culminant va fi Strălucirea nocturnăNIGHT GLOW, în premieră la Kikinda. După lăsarea serii, și vineri, și sâmbătă, după ora 20:00, baloanele cu aer cald se vor înalta în văzduh, oferind un spectacol inedit de lumină.

Organizatorii țin să menționeze că toate zborurile cu balonul și toate activitățile vor depinde de condițiile meteo favorabile.

„Kikinda este deja o destinație de Family Trip pentru bănățeni și arădeni. Îi invităm în acest weekend în orașul nostru primitor, la Staro Jezero – Iazul Vechi, să admire spectacolul baloanelor cu aer cald. Intrarea este liberă, iar zborurile sunt oferite gratuit. Ne așteptăm să avem condiții favorabile de zbor, mai ales sâmbătă. Suntem cu ochii pe site-urile de vreme din cinci în cinci minute. Bucuroși să avem gosti din Banat si să le fim gazde bune”, a declarat în interviul pe care i l-a acordat Romanei Rista, Jasmina Milankov, directorul Biroului de Turism din Kikinda, unul dintre cele mai premiate instituții de turism din Serbia.

„Banatul sârbesc devine o mică Cappadocia în acest weekend, aici are loc Festivalul baloanelor cu aer cald. De altfel, Kikinda este o destinație de weekend pentru români și are multe atracții turistice pentru familii, de la plimbarea pe cea mai verde stradă din Serbia unde se pot face poze instagramabile, la Muzeul Național din centru unde se află scheletul mamutului Kika, la terasele și restaurantele cu specific bănățean și sârbesc. De asemenea, pot fi vizitate Muzeul sculpturilor de teracotă – Terra și Moara Suvaca, singura moară acționată de cai din Banatul istoric păstrată și până astăzi, pe locul unde a fost construită în 1899. Clădirea Primăriei, din vremea Imperiului, este poate cea mai frumoasă clădire din oraș, aproape de ea, se pot vizita cele două biserici: ortodoxă și româno-catolică. Un loc pe care îl recomand este Magazinul de suveniruri locale, aflat tot în centru, sub administrația Primăriei și a Biroului de Turism, după părerea mea cel mai frumos magazin de amintiri cu branduri locale din toată această parte a Banatului și Voivodinei”, declară Romana Rista, diplomat culinar și promotor al culturii sârbești.

„JURNAL DE CĂLĂTORII CU ZESTRE CULINARĂ” – marca ROMANA RISTA, Fata care gătește cu flori.

O puteți urmări aici: https://www.facebook.com/FataCareGatesteCuFlori/

 

 

Pentru mai multe informaiii si detalii:

Romana RISTA | Diplomat culinar ~ 0721-984.782

romana.rista@gmail.com ~ www.facebook.com/FataCareGatesteCuFlori

***

Diplomatul culinar- Romana Rista este cunoscută publicului sub brandul Fata care Gătește cu Flori, dar și prin seria de broșuri „Zestre Culinară” pe care a publicat-o în anii trecuți, demers prin care recuperează numeroase rețete tradiționale din toate colțurile României, dar și din țările vecine. Romana Rista se mândrește cu rădăcinile ei bănățene, multietnice. Îi puteti urmări activitatea și proiectele de conservare de patrimoniu și identitate culinară multietnică și multiculturală pe rețelele sociale.

 

 

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Tactici de impresionare a angajatorilor pentru a obține salarii cât mai mari, dar și tehnici de dobândire a experienței necesare în accederea la un job bun le-au fost expuse studenților Universității Babeș-Bolyai (UBB).

Unde se duc absolvenții când se duc. Lecții de la antreprenorii Clujului

Articolul următor

Prof. Dr. Simona Gurzu, Medic Șef Secție: „Investiția cea mai dificilă este în oamenii de lângă noi”

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share