Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

România va fi gazda Concours Mondial de Bruxelles pentru vinuri rosé în 2025

Cel mai mare concurs internațional de vinuri la nivel mondial, Concours Mondial de Bruxelles a deci ca România să fie următoare destinație pentru competiția de vinuri rosé. Aceasta se va desfășura în perioada 28-30 martie 2025 la Constanța, în zona viticolă Dobrogea. Această decizie vine ca o recunoaștere a calității vinurilor românești, dovedită de numeroasele distincții obținute de cramele din România în ultimii  ani.

Este o premieră în istoria vinului din România, Concours Mondial de Bruxelles fiind primul mare concurs internațional de vinuri, care alege ca destinație pentru una din competițiile sale țara noastră. Anunțul oficial a fost făcut în timpul celei de-a 31-a ediții a Concours Mondial de Bruxelles, desfășurată în orașul León, statul Guanajuato, Mexic de către reprezentantul organizatorului român, Valentin Ceafalău, jurat internațional și campion mondial la degustare în orb cu echipa României.

Capitala vinurilor rosé în 2025

Negocierile și pregătirile organizării în România a CMB – rosé session 2025 la Constanța au început încă de anul trecut, iar obiectivul principal al organizatorului român este acela de promovare internațională a vinului românesc și a României ca destinație turistică și enoturistică. Organizarea CMB – rose session 2025 la Constanța este doar o acțiune din planul mai amplu de construcție a brandului de țară pentru vinul românesc.

Echipa organizatoare este formată din Valentin Ceafalău, Dumi Ghiuri și Daniel Negrescu.

Concursul Mondial de Bruxelles

Competiția este un punct de referință la nivel mondial în materie de concursuri de vinuri. Independența, standardele stricte și procedurile de degustare ale acestuia oferă siguranță consumatorilor, permițându-le acestora să cumpere cu încredere deplină vinurile medaliate.

Pentru concurs sunt aleși în mod riguros jurați de renume, recunoscuți la nivel internațional pentru capacitatea lor de a evalua vinurile. Aceștia sunt achizitori și furnizori internaționali, ingineri și oenologi, jurnaliști, scriitori și critici de specialitate în domeniul vinului, cercetători și reprezentanți ai organizațiilor din industrie. Concursul Mondial de Bruxelles este unul din cele mai mari și mai importante competiții de vinuri din lume cu peste 15.000 de înscrieri anual.

APEV România, Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Vinuri din România

APEV grupează cei mai importanți exportatori de vinuri ai țării, care dețin împreună aproximativ 70% din totalul exportului românesc de vinuri. Membrii săi dețin, de asemenea, o cotă de aproximativ 70% din piața internă. Organizarea unei asemenea competiții răspunde obiectivelor asociației.

 APEV România a fost înființată în 2001 ca entitate legală nonprofit, menită să reprezinte, să apere și să promoveze drepturile și interesele membrilor săi, atât la nivel local, cât și internațional. In acest moment APEV trece printr-o etapă de transformare către un colectiv de vizionari care vor să repoziționeze imaginea vinului românesc pe plan internațional. Având un angajament pentru colaborare și inovare, misiunea noastră este dublă: să cucerim piața internă si internațională cu vinurile României și să repozitionam brandul de țară al vinului românesc în piața mondială.

Să cucerim piața internă si internațională

În acest moment, APEV trece printr-o etapă de transformare către un colectiv de vizionari care vor să repoziționeze imaginea vinului românesc pe plan internațional. Având un angajament pentru colaborare și inovare, misiunea noastră este dublă: să cucerim piața internă si internațională cu vinurile României și să repoziționăm brandul de țară al vinului românesc în piața mondială” spun reprezentanții Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Vinuri din România.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Primele șase companii bistrițene ale anului 2023 din exploatarea forestieră

Articolul următor

România a găzduit, în premieră, Congresul European de Endometrioză

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share