Festivalul Internațional de Teatru New Wave, care a început în 15 iunie 2024 și se încheie în 23 iunie, a însemnat pe harta culturală a județului Hunedoara nouă zile cu spectacole de teatru și artiști din Franța, Taiwan, Republica Moldova, Ungaria și România, concerte sau lansări de carte, organizate la Reșița și Caransebeș.
Aflat la cea de-a patra ediție, Festivalul Internațional de Teatru New Wave a avut pe afiș spectacole consacrate în montări noi, dramaturgie clasică și contemporană, premiere. A fost o demonstrație a capacității organizatorice, o întâlnire a teatrelor nu neapărat de mare anvergură, dar extrem de entuziaste, care știu foarte bine să țină publicul aproape, să-i ofere momente de încântare și de reverie, să le zguduie prejudecățile, să-l scoată din zona de confort și să-i pună în față dileme morale, sentimentale, etice.
Calendarul festivalului a cuprins câte dou-trei reprezentații zilnic, din care ne-am permis să spicuim câteva.
S-au remarcat câteva spectacole de mare rafinament, care și-ar avea locul pe orice scenă și în orice festival. Poate nu vor ajunge, dar în inimile spectatorilor ele vor rămâne multă vreme și vor fi câștigătoare, determinându-i să-și dorească repetarea acestor experiențe.
Singurătatea pietrelor la FIT New Wave
Singurătatea pietrelor, pe textul dramaturgului sălăjean Flavius Lucăcel, este un spectacol ce explorează universul interior al personajului principal, un copil cu o sensibilitate aparte și un mod unic de a percepe lumea din jurul său. Este o poveste despre izolare și încercarea de a construi și a menține legături afective într-o realitate uneori impenetrabilă. Este un spectacol care are acea rară calitate de a schimba ceva în intimitatea interioară a fiecărui spectator.
„Spectacolul emoționează puternic, fără să facă uz de strategii speciale. Este o mostră, nu excesiv de întâlnită azi, de artă care transmite enorm prin emoție, prin sentiment. Induce o necesitate a reflectării asupra propriei atitudini față de complicatele aspecte ale vieții, ale relației cu cei din jur” spunea despre acest spectacol Marius Dobrin.
Sigurătatea pietrelor se bucură și de o bună receptare din partea criticilor, premisa inițială a textului fiind apreciată de UNITER, care a avut de ales între textul lui Flavius Lucăcel și cel al Stelei Giurgeanu în finala pentru titlul de Cea mai bună piesă românească în 2015.
„În esență, spectacolul este construit precum un lung suflu metafizic, ce transcende, îndeamnă la observație asupra propriei persoane și are o calitate deosebită: nu doar că revelează și purifică, ci reprezintă chipul Artei la care te-ai putea raporta permanent ca la o sursă de (prefacere întru) Bine. (Anna-Maria Zorilă, Nu bântui poemul căutând un mereu. Lasă-l să te schimbe până ce ești eu – Singurătatea pietrelor)
Alessandro Baricco jucat la Reșița
Un spectacol aparte a fost Novecento, o adaptare scenică a monologului dramatic scris de Alessandro Baricco. Într-o interpretare impresionantă, actorul Vlad Udrescu, dublu nominalizat la Premiile UNITER, a adus pe scena Festivalului New Wave povestea muzicianului legendar care nu a părăsit niciodată puntea vaporului pe care s-a născut. Novecento este o experiență teatrală completă, care îmbină în mod armonios poezia delicată cu umorul situațiilor scenice într-o poveste de neuitat.
De două ori Turda
Teatrul Național „Aureliu Manea” Turda a prezentat spectacolul Hellequin – Povestea Poveștilor. Acesta a avut loc în aer liber, pe platoul din fața Teatrului de Vest din Reșița. Spectacolul a fost gratuit și a atras un public numeros, dornic să experimenteze magia teatrului stradal și a commediei dell’arte. Spectacolul a fost o fascinantă întâlnire între cultura populară română și commedia dell’arte italiană, iar publicul a fost captivat de poveștile pline de viață și energie, transpuse prin măști și costume elaborate.
Tot teatrul din Turda a adus și Don Juan moare ca toți ceilalți, o reinterpretare în cheie modernă a mitului binecunoscut al eternului cuceritor Don Juan, a mizat pe dilemele contemporane ale iubirii și alegerilor personale.
Zeițe și zeițe
Zeițe de categoria B de Alexandra Felseghi, după o idee de și în regia lui Andrei Măjeri, aduce pe aceeași scenă actrițe din trei orașe și trei teatre diferite, aplaudate în spațiile geografice în care joacă, dar mai puțin cunoscute în afara lor: Elena Ivanca (actriță a Teatrului Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca), Ioana Dragoș Gajdó (actriță a Teatrului „Regina Maria” Oradea), Silvia Luca (actriță a Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani).
Zeițe de categoria B chestionează un subiect de interes contemporan: granița dintre public și privat, dintre magia scenei și realitatea vieții personale. Spectacolul pornește de la o documentare de tip autobiografic, concentrându-se, cu precădere, asupra punctelor nevralgice din carierele celor trei actrițe, acelea care au provocat turnuri semnificative. Un demers care aduce în discuție modalitățile prin care artiștii sunt adesea schimbați asemenea unor piese.
Mecanismul dur al artelor strivește personalități sensibile care au făcut performanță într-o altă epocă, îi năucește pe cei prinși între vârste și nu le dă prea multe speranțe celor la început de carieră. Dar vocația nu se perimează, ea își caută porturi noi în care să acosteze, co-creatori care să stârnească mici revoluții personale și să provoace la dialog.
Carlo Goldoni de vest
Teatrul de Vest Reșița, coorganizator al festivalului, a avut cu această ocazie, în 19 iunie, premiera spectacolului Slugă la doi stăpâni. Au spus cu mult aplomb povestea lui Truffaldino, un slujitor isteț și amuzant, care încearcă să servească simultan doi stăpâni pentru a-și dubla câștigurile. Această montare onorează dinamismul și energia tradițională a commediei dell’arte, însă totul capătă un suflu modern, oferind o experiență cu adevărat specială.
Teatrul German de Stat Timisoara
Fiul este o piesă de teatru premiată a autorului Florian Zeller, tradusă în limba germană de Annette și Paul Bäker. Acțiunea se concentrează pe adolescentul Nicolas, care se confruntă cu provocări emoționale. Mama sa, Anne, este disperată și încearcă totul pentru a-l ajuta, în timp ce tatăl său, Pierre, încearcă să mențină familia unită. Cu toate acestea, comportamentul lui Nicolas devine tot mai imprevizibil, iar părinții ajung din ce în ce mai mult la limitele lor. Odată ce adevărul despre secretele lui Nicolas iese la iveală, ei trebuie să se confrunte cu consecințele devastatoare ale deciziilor lor și cu întrebarea despre adevărata natură a iubirii și responsabilității. Fiul este o dramă captivantă despre familie, pierdere și provocările sănătății mintale.
Nu e teatru fără Molière
Avarul de Molière, în regia și scenografia lui Mihai Constantin Ranin, coregrafia, Hugo Wolf e pus în scenă la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani.
„În ce privește Avarul, m-am gândit că este o temă universal valabilă, puternică, mai ales azi, când cultura a fost înlocuită de cultura banului și toată lumea, în loc să meargă către o rafinare a spiritului, rămâne în zona financiară, de parcă banii ar reprezenta absolut orice.
Dar un regizor ca mine nu rămâne doar în zona enunțului legat de bani. Ceea ce mă interesează este forma: spectacolul este un obiect de artă, deci supus contemplării. Lucrul acesta mă interesează. Mișcarea e animată și coregrafiată, trimițând la baletele mecanice de la Bauhaus ale lui Oskar Schlemmer. Niciun gest nu e la voia întâmplării, el capătă sens în linia personajului, gestul descrie personajul. Aceasta nu înseamnă că nu există și o mișcare aleatorie, care scapă gândului și rigorii, dar poate că zona asta de natural, de ambiguitate este specifică teatrului și trebuie s-o acceptăm ca atare. Scenografia este de asemenea foarte importantă într-un astfel de spectacol, unde imaginea este văzută în succesiune, în mișcare, cadrul general al spectacolului este ca un passepartout pe care se desenează corpurile reconstruite – din burete, e-adevărat – ale actorilor.
Arta detaliului
Dacă este să vorbim despre comic, n-am urmărit neapărat comicul de situație, deși el există; m-a interesat o reacție aproape fizică la un impuls din text sau un mecanism în care corpul actorului acționează ca o piesă dezarticulată și aparent „stricată” în mișcarea riguroasă, previzibilă.
Molière aspira să fie un mare tragedian. Nu i-au ieșit decât lucrurile comice. Poate că atunci când te iei prea mult în serios reușești în această zonă a comicului. Un regizor alcătuiește o lume care-i aparține și pe care încearcă s-o împărtășească cu ceilalți. Până la urmă, fiecare-și găsește publicul.
Interesant la acest spectacol este travestiul. Am ajuns la soluția unui travesti – deși nu este prima oară când lucrez în felul acesta – pentru că am vrut să lucrez cu acest colectiv și pentru că nu avea nimeni datele potrivite ca să joace în Harpagon. M-am gândit că o actriță va putea face o compoziție.
Cred profund că o companie teatrală se poate întări, poate evolua pornind de la marile texte, de la marile teme ale teatrului universal, în încercarea de a cerceta, de a reinterpreta, de a regăsi actualitatea temelor dezbătute” a spus Mihai Constantin Ranin, fondator al Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște.
…ESCU
Într-un an electoral parcă nu mergea un festival fără …Escu, de Tudor Mușatescu. Spectacolul realizat în parteneriat Teatrul „Stela Popescu”, București – Teatrul Național „Satiricus Ion Luca Caragiale”, Chișinău l-a adus pe Pavel Bartoș în rolul lui Decebal Necșulescu.
„Politica e ca moda! Evoluează, se schimbă, se preface. Și, după cum modei îi ești fidel schimbând-o, tot așa fidelitatea în politică nu e decât o nesfârșită serie de adultere!” spune personajul principal, Decebal Necșulescu.
Cu Escu se încheie un festival-eveniment, care-și atinge cu asupra de măsură obiectivele, aducând mari dramaturgi, teatre și spectatori pe noul val de aplauze pentru această minunată artă.
