Municipiul din județul Bihor pare a pierde în favoarea orașului din Sălaj (ambele cu 13.000 locuitori) trenul fondurilor europene pentru coridoare de mobilitate urbană. Alte două localități stau „la cotitură”.
Marcel Sas-Adăscăliții, edilul din Marghita care a pierdut recentele alegeri, a făcut un apel public în sprijinirea municipiului de a nu pierde o finanțare prin fonduri europene nerambursabile de 30 milioane de euro.
El a spus că Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) a formulat un ultimatum Primăriei Municipiului Marghita (PMM), având termen săptămâna aceasta, pentru a putea beneficia de finanțarea obținută prin Programul Regional Nord-Vest (PRNV).
„Comunitatea Europeană, prin ADRNV, a alocat în total 3 miliarde de lei pentru secțiunea de mobilitate urbană, iar pentru cele 46 de proiecte depuse de către unitățile administrativ teritoriale din regiune s-a depășit bugetul alocat cu 500%. Opt proiecte au câștigat această secțiune de finanțare din care Marghita a obținut două finanțări, coridorul de mobilitate urbană componentele 1 și 2.
În situația în care în ședința Consiliului Local Marghita (CLM) nu se va aproba această finanțare, următoarele UAT-uri care ar beneficia de finanțare vor fi Șimleu Silvaniei – județul Sălaj, Ștei și Aleșd – județul Bihor. Acestea așteaptă ca Marghita să ia această decizie de a nu aproba și sprijini aceste proiecte, pentru a putea beneficia ele de această finanțare de la UE”, a spus primarul aflat în funcție.
Premierele Marghitei
“ADRNV ne-a comunicat faptul că în istoria acestei instituții s-au implementat 2.500 de proiecte în zona publică și până în momentul de față nicio UAT nu a refuzat o finanțare, situație în care se găsește Marghita. Dacă aprobăm și acceptăm finanțarea, intrăm în istoria ADRNV pentru că s-au obținut două finanțări cu 30 de milioane de euro.
În situația în care nu se vor aproba aceste proiecte, tot vom intra în istoria ADRNV pentru că vom fi prima UAT care nu a acceptat o finanțare de la UE. Sesiunea de finanțare este valabilă până în 2031, după care nu vor mai exista astfel de alocări de fonduri pentru aceste teme.
Din această finanțare, TVA alocată pentru achiziționarea celor cinci microbuze electrice va fi decontată de la bugetul de stat. ADRNV ne-a informat că vom putea accesa un împrumut de la UE, prin Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) pe 30 de ani, cu o dobândă de 2% pentru cofinanțarea care îi revine Marghitei, de 6 milioane de euro.
Pentru această sumă, chiar dacă noi avem un împrumut deja și ne-am atins pragul maxim de îndatorare pentru UAT, există totuși posibilitatea ca prin BDCE, care alocă finanțări pentru astfel de proiecte și pentru UAT-uri care doresc să implementeze un proiect prin fonduri europene, să poată fi acoperită această necesitate pe o perioadă mai îndelungată.
Acest proiect conține cinci microbuze electrice ce vor asigura transportul în comun de la localitățile aparținătoare Cheț, Ghenetea și în interiorul municipiului, 14 km de străzi asfaltate, trotuare amenajate, piste de biciclete, rețea pluvială, amenajarea spațiilor verzi pe toată lungimea traseului. Când se va întocmi proiectul tehnic pentru aceste obiective de investiții, se vor face modificări care vor diminua și cofinanțarea ce-i revine municipiului”, a arătat Sas-Adăscăliții.
Consilierii locali s-au opus
Totuși, în ședința din 25 iulie, majoritatea CLM a respins participarea localității bihorene la aceste proiecte. “Comisia de buget-finanțe a dat aviz nefavorabil proiectului coridorului de mobilitate, punctul de vedere al membrilor săi fiind neschimbat. Inițial, din 16 consilieri locali, 14 au fost împotriva proiectelor.
Am procedat corect atunci când am stopat îndatorarea orașului cu încă 6 milioane de euro față de cele 6 milioane pe care le-am aprobat pentru a finaliza proiecte începute și trebuiau finalizate anul trecut, care au dus la aceste plăți suplimentare. Coridoarele de mobilitate nu sunt atât de arzătoare. Două treimi dintre locuitori sunt interesați de locuri de muncă mai bine plătite, impozite și taxe suportabile”, a motivat consilierul Anton Arkosi, reprezentantul comisiei.
“ADRNV este partenerul tuturor beneficiarilor din regiunea noastră, iar PRNV 2021-2027 a fost elaborat pentru a răspunde nevoilor reale pentru creșterea standardului de viață al locuitorilor și pentru dezvoltarea uniformă a economiei și infrastructurii din întreaga regiune.
Suntem alături de reprezentanții fiecărei comunități pentru a-i sprijini și pentru a le oferi soluțiile necesare de fiecare dată când ne solicită sprijinul. Totuși, nu ne putem permite să ne implicăm în influențarea deciziilor pe care reprezentații aleși ai fiecărei comunități le iau în mod democratic pentru dezvoltarea localității”, ne-a transmis Ovidiu Mărginean, expert comunicare al ADRNV.
Cofinanțarea, problema orașelor mici
“Șimleul are două proiecte de acest fel prin PRNV: coridorul de mobilitate lentă, pe malul râului Crasna, de 3 milioane €, cu execuție la 18 luni, și coridorul de mobilitate urbană, de la Gara Cehei până după Unitatea Militară, de 19 milioane €. Orașul nostru a avut prevăzut, anul trecut, un buget de 107 milioane de lei venituri și aceeași sumă la cheltuieli, dintre care încasările au fost de 60,2%, adică 64 de milioane.
Deci Șimleul nu a avut anul trecut excedent bugetar, ci chiar a ieșit pe minus, ținând seama că s-a împrumutat, în august, pentru proiectul Complexului Măgura, pentru care acum se află în litigiu cu Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional.
Nu degeaba în proiecte apar fraze ca „Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului, pentru implementarea în condiții optime, se vor asigura din bugetul local” sau „Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării / decontării ulterioare a cheltuielilor”.
Cofinanțarea proiectelor europene nu este doar o problemă a Șimleului, ci una generală a orașelor mici care nu dispun de venituri consistente și care ajung să se îndatoreze ca să le poată susține. Însă mulți dintre primari perpetuează această stare pentru a da de lucru „firmelor de casă”, că așa li se transmite de la partid”, ne-a mărturisit un consilier local din Șimleu Silvaniei.