Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Business ca pe sârmă. De la firul fizic, la cel digital

Am început întâmplător, într-o bucătărie foarte mică, din cartierul Mărăști, unde era un colac de sârmă lăsat de cineva.
Paul Cordoș, la o demonstrație pe strada Potaissa, în Cluj-Napoca | Foto: Orange Photos, Art Bending, TB

Un tânăr antreprenor din Cluj transformă materiale de construcții abandonate pe șantiere în obiecte de artă ajunse în sediile unor companii ca Philips, NTT, Betfair sau chiar în colecții private. Următoarea etapă: obiectele virtuale.

“Am început întâmplător, într-o bucătărie foarte mică, din cartierul Mărăști, unde era un colac de sârmă lăsat de cineva. Atunci am țesut o plasă în jurul unui bec atârnat în tavan – cum se întâmplă la lucrările de construcții – ca un un fel de abajur. Mi-a plăcut efectul de umbră și lumină de pe tavan și perete. Imediat am primit o comandă mare de obiecte: fă-mi și mie așa ceva!



A urmat o lungă perioadă de studiu, însă, aflat la Paris, am descoperit opera pictorului Henri Matisse. Nu prea aveam tangență cu arta studiată profund, deși cunoșteam pictură, sculptură, îl admiram pe Constantin Brâncuși. Astfel, un hobby s-a transformat în manie, m-am conectat în ideea de fir continuu, am adoptat un minimalism inclusiv în viața mea, a apărut ideea de Art Bending”, mărturisește Paul Cordoș.

  

Spectacol cu harpă și rochii de seară

În această vară, Art Bending a inițiat la galeria de artă Annie Klaus, din Cluj-Napoca, evenimentul “Bloom”, în care florile de sârmă au fost acompaniate de un spectacol de sunet și lumini al lui Attila Almasi, un recital de harpă al Oanei Prisacariu, dar și de o nonconformistă prezentare de modă cu rochii de seară și de mireasă.

Am început întâmplător, într-o bucătărie foarte mică, din cartierul Mărăști, unde era un colac de sârmă lăsat de cineva.

Axa Cluj – Viena – Paris, via Baciu

“Primele obiecte le-am conceput acasă, în Cluj, apoi m-am dus cu ideea de Street Art la Paris, unde am făcut o intervenție în La Defense, niște margarete din sârmă la dimensiunea lor, le-am pus între dale, la monumentul Marele Arc al Fraternității. Lumea făcea poze, le lua, le admira, mie îmi era teamă că vin jandarmii să intervină. Prima expoziție am făcut-o în camera mea, în casa părinților, unde am chemat trei prieteni.

Am conceput o doamnă care stă pe o bancă, o siluetă, inspirată dintr-o altă lucrare, “Texas Kiss”, un cowboy care sărută o doamnă pe coc, deoarece mi se părea că Europa de atunci îmbrățișa tot mai mult politica americană. Au venit primele comenzi, am învățat ce înseamnă marketing. Inițial vindeam pe sume derizorii, „cu 10-20 de lei sau cât vrei tu” pentru că aveam un job”.

În 2008 a avut o comandă mare de decoruri, mici suporturi, s-a trezit că trebuia să elibereze facturi, deci s-a înregistrat ca persoană fizică autorizată. “Am intrat pe o linie de Custom Made Wire. Cuiva care mergea la ziua de naștere a unui prieten amator de montain bike îi făceam un ciclist care urcă, un skateboarder. Pentru un oftalmolog am conceput o mână care verifică ochii, pentru un jurnalist, una care scrie. Important este ca prin lucrare să transmiți emoții”.

Rochia de sârmă, regina balului

Următorul pas l-a făcut spre corporații, interesate de cadouri mai atractive decât clasicele sticle de vin. “Am realizat și obiecte foarte mici, și obiecte de purtat – un elefant cu trompa în sus, care în concepția thailandeză aduce noroc, pe care îl pui la legătura de chei. Am obiecte de bijuterie din sârmă de construcții zincată, gri-aluminiu care arată foarte fain pe o îmbrăcăminte pe fond închis.

Unei doamne din București i-am făcut o rochie-unicat din sârmă, pentru un bal, pe suport de catifea neagră. Am construit un motiv viking, efectiv am țesut sârma pe catifea. Pentru capetele de la șnur am folosit o sârmă mai subțire, mai elegantă, de inox. Conceptul l-am gândit îndelung, iar execuția a durat trei zile.

Pe partea de construcție am alcătuit din mai multe fire de sârmă, pentru The Carnival București, o statuie tridimensională de 5,5 m, fără niciun punct de sudură. Stătea singură în picioare, deși era o structură masivă. Cinci zile am lucrat ca să fie și solidă, și stabilă.

În general lucrez singur, însă am oameni cu care mă consult; pentru o structură complexă apelez la designeri, arhitecți, graficieni. Pentru Philips am realizat 10 lucrări reprezentând tot atâtea portrete ale unor personalități importante ale României, istorici, inventatori, acolo am colaborat cu un birou de arhitectură din București”.

L-a „prins” pe David Popovici la Paris

Printre lucrările sale inedite realizate cu ocazia Jocurilor Olimpice de Vară de la Paris se numără interpretări ale înotătorului David Popovici sau Micului Prinț. De asemenea, a conceput Electric Castle Bonțida cu „simbolul” festivalului, cizma de cauciuc, obiect decorativ tridimensional de sine stătător cu o înălțime de 17 cm.

„Am multe cereri din partea firmelor, în general corporații multinaționale, Betfair, NTT. Pentru ultima am făcut conceptul la două etaje ale sediului, unde am ținut cont de ceea ce se întâmplă la nivelul respectiv, pe casa scărilor am făcut o interpretare a produsului informatic care se realiza acolo. Tot pentru NTT am conceput un robot tridimensional de 1,9 m, amplasat într-o sală de interviuri, un fier de călcat.

Multe lucrări ale mele au ajuns la sedii ale corporațiilor din Los Angeles, Paris, la colecționari privați. Am acum o axă Cluj – locul unde lucrez, București – unde se întâmplă marile evenimente, Sibiu – tot mai activ în ultima perioadă, alături de Viena și Paris. A, să nu uit de Baciu, unde am foarte mulți colecționari sau persoane care dăruiesc așa ceva”.

Am început întâmplător, într-o bucătărie foarte mică, din cartierul Mărăști, unde era un colac de sârmă lăsat de cineva.     

Demonstrații „pe viu”

La unele dintre evenimentele la care este invitat, gen Creative Mornings sau TEDx, Cordoș confecționează pe loc obiecte din fir continuu. Astfel de show-uri le-a ținut la Paris, Viena, Paphos, dar și la Vama Veche, în gări, pe străzi, în cafenele sau lângă zidul vechi al Clujului. O demonstrație inedită a fost la Ambasada României în Franța, iar una emoționantă, pentru copiii, la un centru de plasament din Gherla.

Am început întâmplător, într-o bucătărie foarte mică, din cartierul Mărăști, unde era un colac de sârmă lăsat de cineva.   

Trece în era digitală

Multe dintre obiectele sale provin din materiale aduse din tot felul de locuri. “Bazele de lemn ale obiectelor sunt 95% recuperate din construcții demolate, cele din ultima expoziție – din picioarele unor scări de stejar care feliat, le-am tratat și le-am redus, altfel ajungeau lemne de foc. Cumpăr sârmă de la un magazin din Galați, dar și recuperez sârmă din gardurile care se desființează în urma construcțiilor.

Plasa de garduri e ținută cu un fir de sârmă, de obicei de 2 mm, se poate recondiționa. Am recuperat sârmă din transformatoare ieșite din uz, dar acolo-i mai greu, că sunt alții care se „ocupă” cu scoaterea alamei. Pentru bijuterii folosesc fir de argint de 925, pe care în achiziționez din București, dar în general folosesc sârmă zincată”.

Fondatorul Art Bending spune că, pe plan fizic, va păstra direcția de confecționare de obiecte din sârmă, dar merge acum tot mai mult spre partea digitală. “Proiectul meu pentru următorii 10 ani va fi Digital Bending. Lucrările importante pe care le-am făcut le vectorizez și le transform în artă pe care fiecare le folosește cum vrea.

Vei putea să folosești portretul lui Emil Cioran, care a ajuns în colecția privată a fostului ambasador al României în Franța, Luca Niculescu, ca să îl poți printa și să îl ai acasă. La fel, mi s-a cerut portretul digital al lui Sigmund Freud tocmai din Brazilia. Anumite schițe de-ale mele le voi putea încărca într-o carte de activități care să fie comercializate pe Amazon”.

   

 





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Grupul din Argentina deținea o companie în țara noastră, Globant IT Cluj, dar și filiale ale Pentalog. Biroul de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a asistat Globant în proces de fuziune dintre două filiale deținute aici de grup: Pentalog Romania și Pentalog HR Romania.

Globant a încorporat filialele Pentalog din România

Articolul următor

Parcare subterană cu 1.000 de locuri în Cartierul Nufărul 1 Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Citeste mai mult

Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale

„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share