Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Achiziție publică pentru reabilitarea a două bulevarde în Baia Mare

Primăria Municipiului Baia Mare a lansat procedura de achiziție publică pentru reabilitarea a două bulevarde, Decebal și Independenței. Valoarea lucrărilor pentru cele două străzi se ridică la 48.397.259,38 lei, fără TVA, iar durata contractului de execuție va fi de 36 de luni de la începerea lucrărilor.

„Am parcurs pașii necesari și am intrat în procedura de achiziție cu primele două bulevarde, Decebal și Independenței. Imediat ce va fi finalizată procedura de atribuire, vom semna un contract cu clauză suspensivă și, de îndată ce vom avea finanțarea, vom începe lucrările. Estimăm că, tot în acest an, vom avea semnat și contractul de finanțare prin Programul Regional Nord-Vest (PRNV)”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.

Două bulevarde, o achiziție publică

Bulevardul Independenței va fi modernizat pe o lungime de 2,5 kilometri, pe tronsonul între bulevardul Unirii și sensul giratoriu de la Dacia Service, în vreme ce, pe bulevardul Decebal, lucrările vizează o lungime de 826 metri, pe tronsonul între bulevardul Regele Mihai I și strada Victoriei, stradă unde s-au început de curând lucrări asemănătoare. Proiectul prevede și configurarea de trasee dedicate cu prioritate pentru transportul public în comun, piste de biciclete conforme, canalizații pentru cablurile electrice și de telecomunicații. De asemenea, vor fi modernizate aleile pietonale urmând a fi adaptate și pentru persoanele cu dizabilități.
„Cel mai important este, însă, că prin acest proiect vom îmbunătăți traficul rutier din oraș, siguranța participanților la trafic și calitatea infrastructurii rutiere. Sigur, în Baia Mare nu avem aceleași probleme de congestionare a traficului precum există în alte orașe. Cu toate acestea, sunt convins că mereu se poate mai bine, iar dorința mea este să ating fiecare dintre obiectivele pe care mi le-am asumat înaintea voastră, să continui lucrurile bune care s-au făcut în Baia Mare și, împreună cu fiecare dintre voi, să demonstrăm că se poate!”, a conchis Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.




Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Degustarea de vară de la Mundus Vini a premiat din nou România

Articolul următor

OMV Petrom externalizează unele servicii către Bonatti S.p.A. Parma

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
CNIPT
Citeste mai mult

Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share