Stadionul central al municipiului va găzdui vineri, 20 septembrie, între 10:00 și 18:00, prima ediție a Târgului Furnizorilor de Formare Profesională.
TFFP, eveniment dedicat celor care vor să evolueze prin îmbogățirea abilităților și explorarea oportunităților de dezvoltare profesională, vizează și persoanele care urmăresc reconversia profesională sau inițierea în tainele antreprenoriatului.
„Fiecare nou eveniment organizat la Cluj Arena demonstrează polivalența și larga adresabilitate a stadionului pe care l-am construit de la zero și pe care îl avem în administrare.
Prin intermediul evenimentelor sportive și muzicale găzduite, a celor științifice, educaționale, sociale, chiar religioase, Cluj Arena și-a dovedit din plin utilitatea și importanța pentru comunitatea locală, pentru județ și pentru această întreagă regiune a țării”, consideră Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj:
TFFP reprezintă o platformă pentru furnizorii de cursuri de formare profesională, autorizați și neautorizați, în care aceștia au prilejul să-și prezinte serviciile și să interacționeze direct cu potențialii participanți.
Vor fi prezente 20 de școli sau entități de formare profesională, cu 50 de programe ocupaționale. Toate programele de formare au fost selectate pe domenii de activitate: hoteluri și restaurante, construcții, îngrijire și sănătate.
Cei interesați vor găsi cursuri de formare ce îi pot ajuta profesional indiferent de domeniu sau ocupație: limbi străine, dicție, actorie. TFFP oferă oportunitatea de a descoperi o gamă variată de cursuri de formare profesională, într-un singur loc.
Vizitatorii târgului vor avea ocazia de a primi toate informațiile necesare și se vor putea înscrie la cursuri, direct în locație. În plus, la TFFP vor exista o multitudine de oferte speciale și reduceri.