Centrul Național de Informare și Promovare Turistică al Primăriei Zalău a anunțat evenimentul „Haidaț’ pă la noi! Deschideți lada cu zestre sălăjeană”, din 28-29 septembrie, în zona pietonală și Piața Iuliu Maniu.
Timp de două zile, locuitorii și vizitatorii din Zalău vor avea ocazia să se bucure de un târg cu produse locale tradiționale, meșteșuguri autentice și bunătăți sălăjene, pregătite de meșterii și producătorii din Sălaj.
Evenimentul va cuprinde activități pentru toate vârstele: expoziții și un târg al olarilor; ateliere de creație pentru copii și adulți, spectacole stradale, susținute de Compania de Teatru Creatorul și Teatrul Magic Puppet din Cluj.
Ansamblul folcloric pentru copii și tineri Columna și Atelierul de Joc Popular vor aduce în prim-plan tradițiile coregrafice locale. Pe scena din fața Clădirii Transilvania vor urca formațiile Sergiu Chirilă & Band, Sarmalele Reci, elevii Liceului de Artă Ioan Sima, trupa rock Ataria.
Unul dintre punctele culminante va fi spectacolul de lasere proiectat pe Clădirea Transilvania, o experiență vizuală unică pentru municipiul Zalău. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Țara Silvaniei, Muzeul Județean de Istorie și Artă, Liceul de Artă I. Sima, Biblioteca Județeană I. S Bădescu, Centrul de Cultură și Artă al Județului.