Se fac ultimele retușuri la Centura Beiușului. De duminică, 13 octombrie 2024, ora 17:00 se va putea circula pe Varianta ocolitoare a Municipiului Beiușu.
Șantierul centurii a fost trecut în revistă vineri, 11 octombrie 2024, de Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor, însoțit de Cristian Pistol – directorul general CNAIR, Nicolae Ciucă – președintele Senatului, Lucian Bode – fost ministrul al Transporturilor, Adrian Foghiș – secretar de stat, Mircea Mălan – vicepreședintele CJ, primari ai localităților din zonă.
Date tehnice
Beniamin Rus, patronul Selina și Drum Asfalt, a prezentat situația lucrărilor și datele tehnice ale Variantei ocolitoare a Municipiului Beiuș.
Etapa I are o lungime de 7,33 km, o lățime de 7 m, două poduri în lungime totală de 28 m, trei pasaje în lungime totală de 230 m, două viaducte (de 800 m și 680 m). Valoarea totală a investiției se ridică la 525 de milioane de lei (105,5 milioane de euro). Durata de realizare a centurii a fost de 18 luni. Lucrarea a fost finanțată din fonduri nerambursabile prin POIM 2014 – 2020 și PT 2021 – 2027.
Constructorul a fost Drum Asfalt (lider), Ilgaz Insaat Ticaret Anonim Sirketi, Obras y Regadios și OPR Asfalt.
Etapa a II a Centurii Beiuș are o lungime de 2 km, lățimea carosabilă de 7 m, o intersecție giratorie. Valoarea totală a investiției se ridică la 23,7 milioane de lei (4,7 milioane de euro). Lucrarea a fost realizată în 12 luni. Finanțarea s-a făcut din fonduri nerambursabile prin POIM 2014 – 2020 și PT 2021 – 2027. Constructor a fost Drum Asfalt (lider) și Ile Viorel Construct.
În prezent se află în proiectare etapa a III-a, care va asigura legătura spre Drumul Apusenilor și Stâna de Vale.
Parteneriat CNAIR – CJ Bihor
Ilie Bolojan l-a invitat pe Cristian Pistol să vorbească despre parteneriatul dintre CJ Bihor și CNAIR.
„Trebuie să știți că această finanțare a putut fi accesată datorită faptului că au fost fondurile europene și CNAIR a fost unul dintre beneficiari, iar Consiliul Județean a fost, practice, partenerul care a derulat lucrările”, a precizat președintele CJ Bihor.
Cristian Pistol l-a felicitat pe Ilie Bolojan pentru cel de-al treilea proiect derulat împreună de CNAIR și CJ Bihor. Primul a fost Varianta ocolitoare a Aleșdului, iar al doilea Centura Sânmartinului.
„Mai avem multe proiecte pe care le implementăm în parteneriat. Aceste parteneriate s-au dovedit un adevărat succes pentru creșterea capacității companiei de drumuri, pentru că altfel ar fi fost mult mai greu de implementat. Pot să vă asigur că pe lângă proiectele pe care le avem în implementare în momentul acesta, în parteneriat cu dumneavoastră, avem și altele foarte importante, cum ar fi Drumul Expres Arad – Oradea, care se regăsește acuma în faza de licitație pentru execuția lucrărilor. Totodată, completarea loturilor lipsă de pe Autostrada A3, unele sunt în faza de finalizare practică a proiectării și mă refer la Suplacul de Barcău – Chiribiș, altele urmează să înceapă faza de proiectare, iar la alt lot, mă refer aici la Tunelul Meseș, unde se va finaliza în curând procedura de achiziție publică. Mă bucur că reușim într-un final aceste investiții, să finalizăm Autostrada Transilvania și să conectăm această zonă cu celelalte județe și regiuni ale României”, a declarant Cristian Pistol.
Mulțumiri
Ilie Bolojan a mulțumit tuturor celor implicați în construcția Centurii Beiușului, punctând etapele realizării acesteia. Nu i-a uitat pe cei trei miniștri ai Transporturilor care s-au perindat pe la guvernare în perioada realizării centurii: Bode, Drulă și Grindeanu, dar nici pe reprezentanții CNAIR din diferite departamente care și-au adus contribuția la eliberarea a diferitelor documentații și avize pentru finanțarea lucrărilor.
Mulțumiri special i-au fost aduse și lui Nicolae Ciucă, fost ministrul al Apărării și apoi prim ministru, care a luat, la rândul său cuvântul.
„Ceea ce doresc să subliniez este faptul că aici s-a înțeles foarte bine partea aceasta de parteneriat, prin cele două ordonanțe 88 și 101, când s-a gândit descentralizarea la nivelul Partidului Național Liberal și practic a fost o necesitate care iată, produce efecte. Legătura aceasta de parteneriat între instituțiile centrale și autoritățile locale sunt cele care au urnit lucrările atât de mult așteptate și necesare pentru comunitățile locale, dar și pentru infrastructura mare, pentru fac legătura între drumuri județene, fac legătura între drumuri naționale și facilitează foarte mult transportul și au o contribuție esențială la ceea ce înseamnă dezvoltarea comunităților”, a subliniat Nicolae Ciucă.