Creativ Interior, un studio de design interior recunoscut la nivel național și internațional, a sărbătorit 10 ani de activitate printr-un eveniment special, organizat pe 1 octombrie în București, la care au fost prezenți clienți, colaboratori și parteneri, alături de care fondatorii Octav Roman și Natalia Berezovskaia au împărtășit momentele-cheie ale acestui deceniu și planurile ambițioase pentru viitor.
Proiectele comerciale și rezidențiale ale studioului au transformat spații de renume, de la hoteluri și restaurante la case interbelice și apartamente premium. De-a lungul acestui deceniu, Creativ Interior a fost premiat pentru inovația și calitatea execuției, având clienți de prestigiu precum JW Marriott, Stejarii Country Club și One Properties.
Ce urmează pentru Creativ Interior: extinderea serviciilor și noi parteneriate
Cu această aniversare, Creativ Interior a anunțat intrarea într-o nouă etapă de dezvoltare. Unul dintre principalele obiective pentru viitor este extinderea serviciilor cu un pachet complet de tip Design & Build, prin care să asigure nu doar designul, ci și execuția completă a proiectelor. „Acest nou model de lucru ne va permite să gestionăm întregul proces, de la concept la finalizare, oferind clienților noștri o soluție integrată și eficientă. Ne dorim să răspundem cerințelor tot mai complexe ale pieței și să garantăm rezultate care depășesc așteptările”, a explicat Octav Roman, fondatorul Creativ Interior.
În plus, fondatorii sunt în discuții pentru dezvoltarea unui parteneriat strategic în sectorul Real estate, care va include investiții directe în proiecte de dezvoltare rezidențială. Acest parteneriat ne va oferi oportunitatea de a crea spații unice, care combină designul sofisticat cu funcționalitatea de top, și va extinde prezența Creativ Interior pe piața imobiliară.
Axarea pe restaurarea caselor interbelice și resuscitarea imaginii Bucureștiului de altădată
Un alt obiectiv central pentru Creativ Interior este să contribuim la păstrarea și revitalizarea patrimoniului arhitectural al Bucureștiului. Vom continua să ne concentrăm pe restaurarea și reabilitarea caselor interbelice din zonele istorice, precum Cismigiu, Icoanei și Capitale. „Îmi doresc să redau farmecul vechiului București prin restaurarea acestor case pline de istorie. Ne propunem să integrăm elementele de epocă în contemporan, pentru a aduce la viață eleganța și rafinamentul specific interbelicului”, a declarat Natalia Berezovskaia, co-fondator și director de design pe segmentul rezidențial.
Creativ Interior, fondat de Octav Roman și Natalia Berezovskaia, este un studio de design interior premiat care îmbină eleganța cu inovația și are un portofoliu de peste 300 de proiecte.