Conferința Cities of Tomorrow, dedicată dezvoltării durabile a orașelor și regiunilor din România este deja la a XII-a ediție și și-a consolidat poziția de eveniment de top pentru mediul de afaceri, dezvoltare urbană și arhitectură și administrația publică.
După 11 ediții ale conferinței organizate la București, Camera de Comerț și Industrie Româno – Germană (AHK) a ales să iasă în provincie cu aceste manifestări. Primul oraș ales a fost Oradea. De ce a fost aleasă Oradea? Datorită dezvoltării din ultima perioadă.
La evenimentul desfășurat joi, 24 octombrie 2024, în Cetatea Oradea, au participat arhitecți urbaniști din Germania, dar și persoane din administrația publică și oameni de afaceri din Ungaria și mai multe orașe din România.
„Suntem mândri de dezvoltarea pe care o vedem aici. După 11 ani de conferințe am pus bazele unei comunități. Facem aceste lucruri împreună cu dumneavoastră, pentru dumneavoastră
Încurajarea dezvoltării durabile a țării, promovarea măsurilor de creștere a atractivității pentru noi investiții și stimularea competitivității țării sunt factori esențiali pentru noi. Cities of Tomorrow oferă o platformă pentru schimbul de idei, concepte și know-how între sectorul public și cel privat, cu ambiția de a crea contextul adecvat pentru parteneriate și proiecte care să conducă la acțiuni și rezultate concrete”, a spus Sebastian Metz, general manager AHK România, în deschiderea evenimentului.
Florin Birta, primarul Oradiei, a mulțumit pentru alegerea Oradiei pentru organizarea acestei conferințe.
„Oradea are nevoie de așa ceva. Sunt convins că în urma acestei conferințe și a vizitelor făcute în oraș vom avea lucruri bune de implementat, pentru că noi, încă de pe vremea când domnul Bolojan era primar în Oradea, am avut o strategie pe care o aplicăm în continuare: luăm modele de bune practică din alte păți, care funcționează, și le implementăm în Oradea”, a precizat Florin Birta.
AHK România – model de inspirație
Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor, a subliniat că, Camera de Comerț și Industrie Româno – Germană a fost un model de inspirație pentru administrația Oradiei, când era el primar. Atât în ceea ce privește perseverența cu care a organizat astfel de conferințe, cât și prin profesionalismul arătat.
„Am vizitat orașele din Germania, am învățat exemple de bună practică. Eu cred că sunt două chestiuni importante pe care trebuie să le reținem și în administrația românească: profesionalism și perseverență. Faci lucruri bune cu profesioniști, nu neapărat cu membri de partid. Și doi, pentru a obține rezultate, ai nevoie de perseverență. Uneori trebuie să te duci și împotriva curentului. Dacă în Oradea anumite lucruri s-au schimbat cu viteză mai mare, cred că am încercat să nu scăpăm din vedere aceste două elemente importante”, a declarat Ilie Bolojan.
Cristina Raiciu, reprezentanta Ambasadei Germaniei la București, partener al conferinței la toate edițiile, a transmis salutul Ambasadei Germaniei, fiind încântată, totodată de investițiile realizate la Oradea.
„Unde altundeva ar fi putut avea loc această conferință în afara Bucureștiului decât la Oradea? Oradea este menționată, de multe ori, ca model de dezvoltare regională și urbană. Am auzit cu toții despre centru istoric renovat, despre investițiile în spitalul cel nou, în sistemul de termoficare centralizat și multe alte proiecte care se întâmplă la Oradea. Ne aflăm, așadar, la locul potrivit să vorbim despre post infrastructură sau orașe post infrastructură, un concept care se referă la un sistem de structuri și tehnologii emergente, care depășesc infrastructurile tradiționale. Ne referim nu doar la infrastructuri fizice, precum drumuri și poduri, ci și la rețele inteligente și sisteme sustenabile care integrează tehnologia în gestionarea resurselor și a serviciilor”, a precizat Cristina Raiciu.
Mese rotunde
În cadrul evenimentului, anterior acestuia, au fost organizate nouă mese rotunde pe diferite tematici: Turism, Cultură & Life Style, Reconversie și Regenerare Urbană, Finanțări și Fonduri Europene, Economie Circulară, Siguranța Orașului, Dreptul Construcțiilor, Mobilitate, Eficiență Energetică, Digitalizare.
La conferința de joi au fost trase concluziile acestor mese rotunde de către moderatorii tematicilor.
Menționăm doar una dintre concluziile meselor rotunde, cea a tematicii Finanțări și Fonduri Europene.
„În discuțiile noastre au fost prezentate foarte multe proiecte de succes și am ajuns la trei puncte care duc la succes. Punctul al treilea este să includeți populația în aceste proiecte, vorbiți cu oamenii, ce-i deranjează, înainte să începeți să pregătiți proiectele! Punctul doi: pregătiți proiectele din timp! Și punctul unu: colaborare!”, a concluzionat Johannes Beckler, partner Stalfort Legal. Tax. Audit.
Modelul Freiburg
Prof. Wulf Daseking, urbanist, arhitect, profesor de sociologie a orașului și fost șef de planificare urbană în Freiburg și profesor invitat pentru urbanism și urbanism la University College London a prezentat modelul de regenerare și planificare urbană a orașului Freiburg. Filosofia lui Wulf se concentrează pe credința că planificarea urbană este mai mult decât o sarcină tehnică – este vorba despre atingerea echilibrului corect între economie, ecologie și probleme sociale, diversitatea culturală jucând un rol esențial. Accentul său pe spațiile publice ca „scene” ale orașelor rezonează cu viziunea sa mai largă pentru planificarea socială și de mediu.
Concurs de proiecte
Conferința a inclus și un concurs de proiecte. La început au fost 32 de proiecte din care au fost aleși 9 finaliști, câte trei pe fiecare categorie: Mediul de Afaceri; Societate Civilă și Administrație Publică.
Panel de discuții
După pauza de prânz, conferința a continuat cu panelul de discuții: Dincolo de infrastructură pentru o viață dinamică, moderat de Ionuț Oprea, Brand Manager Transilvania Business. Membrii panelului au fost: Mihai Jurca – City Manager Oradea, Lajos Barcsa – viceprimar pentru Afaceri Economice Debrețin, Delia Ungur – manager general EBM Papst, Eugen Pănescu – arhitect și Jens Hoffmann – Chief Operating Officer Land Germany GmbH, Eva-Viorela Sfârlea – consultant de Dezvoltare Urbană Banca Mondilă.
Prima zi a evenimentului s-a încheiat cu ceremonia de premiere a proiectelor câștigătoare și networking & drinks la Piața 9.
Vizite la obiective din Oradea
Ziua a doua a conferinței este destinată vizitelor la diferite obiective din Oradea împărțite în patru categorii: Turism, Energie și durabilitate, Dezvoltare economică și Calitatea vieții, regenerare urbană.